Opera de artă „Madona cu pruncul” semnată de pictorul flamand Adrian de Bie, cunoscut pentru portretele şi scenele biblice pe care le-a pictat în ceea ce s-a chemat „secolul de aur al picturii olandeze”, este scoasă la vânzare în cadrul evenimentului „Case frumoase. Licitaţia de Design Interior, inclusiv o colecţie de corpuri de iluminat” din 24 octombrie. Lucrarea de mari dimensiuni, veche de 400 de ani, are preţul de pornire de 6.000 de euro şi provine din colecţia istorică a renumitei pianiste Cella Delavrancea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În lume s-au păstrat doar puţine opere realizate de artist. Dintre acestea, amintim „Portrait de vieille femme”, care datează din 1652, aflat în colecţia muzeului din Darmstadt, Germania, sau tripticul cu temă religioasă realizat în biserica Eligius din Lier, Belgia. 

Preferat al Regelui Soare, Louis al XIV-lea, dar şi al primului preşedinte al Franţei, Napoleon al III-lea, mobilierul de tip Boulle (provenind de la numele celebrului ebenist André-Charles Boulle) s-a bucurat de un prestigiu regal şi aristocratic timp de secole, fiind sinonim cu rafinamentul, luxul şi detaliile fine.

Exemple splendide ale designului de mobilier clasic Boulle sunt şi cele patru piese din licitaţia din 24 octombrie: impresionant secretaire Boulle în stil Napoleon al III-lea (preţ de pornire 2.500 de euro), birou tip Boulle în stil Napoleon al III-lea, decorat cu intarsii şi decoraţiuni din bronz (preţ de pornire 2.000 de euro), birou în manieră Napoleon III, cu marchetărie tip Boulle (preţ de pornire 1.000 de euro) şi comodă tip Boulle în stil Napoleon III, ornată cu intarsii şi decoraţiuni din bronz (preţ de pornire 700 de euro). 

Primul eveniment dedicat designului interior din noul sezon al pieţei româneşti de artă reuneşte aproximativ 200 de piese de colecţie: obiecte decorative, pictură de epocă, sculpturi, vase din materiale rare, mobilier realizat în celebre ateliere europene, fiind dedicate designerilor de interior, care caută să inoveze spaţiile interioare, dar şi celor care îşi propun să decoreze casele într-un stil eclectic.

De-a lungul ultimilor ani, licitaţiile dedicate designului interior, organizate de A10 by Artmark, au devenit noul market concentrat pe design interior, unde preţurile de pornire ale obiectelor reprezintă 20-40% din preţul pieţei, care cuprinde clasicele magazine home&deco.

Unul dintre aspectele definitorii ale evenimentului „Case frumoase. Licitaţia de Design Interior, inclusiv o colecţie de corpuri de iluminat” este varietatea, reunind stilurile Baroc, Art Nouveau, Art Deco sau Rococo, dar şi esenţa altor epoci care au influenţat profund evoluţia designului interior.

Evenimentul „Case frumoase. Licitaţia de Design Interior, inclusiv o colecţie de corpuri de iluminat” va avea loc marţi, 24 octombrie, de la ora 19.00, în sala de licitaţii de la Palatul Cesianu-Racoviţă, dar şi online pe platforma Artmark Live.

Expoziţia licitaţiei este deschisă de luni până duminică în intervalul orar 10:00-20:00, iar vizitatorii au prilejul de a primi consiliere în alegerea pieselor decorative din partea consultanţilor de artă prezenţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.