Prima etapă a secţiunii Pian din cadrul Concursului Internaţional „George Enescu” are loc între 11 şi 15 septembrie şi include 55 de mini-recitaluri de susţinute de pianişti din întreaga lume, iar acestea pot fi urmărite pe festivalenescu.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Juriul va evalua în acest interval de timp performanţele concurenţilor, iar rezultatele vor fi anunţate pe 16 septembrie, la ora 20.00, pe site-ul festivalenescu.ro.

Doar 12 concurenţi dintre cei 55 vor trece în a doua etapă. Cel mai tânăr concurent are 15 ani, iar cel mai în vârstă are 33 de ani.

Accesul la tot conţinutul online al Concursului este gratuit. Programul complet poate fi consultat pe site. Pentru a crea o legătură între muzicieni şi spectatori, platforma asigură trei butoane cu ajutorul cărora spectatorii pot să aplaude virtual, alegându-şi intensitatea şi forma reacţiei. De asemenea, spectatorii pot să scrie mesaje tinerilor muzicieni, pentru a-i încuraja. Iubitorii muzicii pot să şi distribuie clipurile preferate pe propriile lor conturi de socializare.

Pentru fiecare dintre primele două etape ale Concursului concurenţii au trimis Comitetului de organizare înregistrări ale interpretării lor conform repertoriului ales iniţial, iar membrii juriului le analizează de acasă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.