Reuniunile de lucru din cadrul celui de-al cincilea Comitet Mixt de Organizare al Sezonului România-Franţa (1-4 octombrie) a avut ca rezultat programarea a peste 300 de evenimente, care vor avea loc în perioada 27 noiembrie 2018 - 14 iulie 2019, în România şi în Franţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a participat joi, la sediul Ambasadei Franţei, la evenimentul de închidere a celui de-al cincilea Comitet Mixt de Organizare a Sezonului România-Franţa 2018-2019.

La acţiune au fost prezenţi manageri ai instituţiilor subordonate Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, care urmează să desfăşoare proiecte culturale în cadrul Sezonului România-Franţa 2018-2019.

“Sezonul va debuta în Franţa, în anul în care România celebrează Centenarul Marii Uniri, şi va continua în 2019, în ambele ţări, inclusiv pe perioada exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Salut semnarea procesului verbal la finalul celui de-al cincilea Comitet Mixt de Organizare, eveniment desfăşurat în această săptămână la Bucureşti, partea română şi partea franceză încheind primul capitol al Sezonului şi stabilind proiectele şi operatorii angrenaţi în programarea acestei complexe manifestări de diplomaţie publică şi culturală”, a punctat Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.