Focus Sat TV va difuza, din 23 august, în premieră în România, serialul "Pedagogul/ The Teach”, cu primele două episoade de la ora 21.30. Finalul celui de-al treilea sezon al serialului "Baron Noir" este programat joi, de la ora 21.30.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Joi, 19 august, de la ora 21.30, vor fi difuzate ultimele două episoade ale serialului "Baron Noir" şi povestea memorabilului politician Philippe Rickwaert ajunge la sfârşit. Finalul glorios îl aduce pe protagonist la limită, gata să rişte orice, pe oricine, pentru a face faţă unui tsunami politic fără precedent şi pentru a salva democraţia republicii. Simţul său politic este mai ascuţit ca oricând şi Philippe se lasă ghidat de instincte, care îl vor purta către un deznodământ imprevizibil.

Începând de luni, 23 august, "Pedagogul", producţie Canal+ Création Originale, aduce la Focus Sat TV o poveste complexă şi captivantă care se desfăşoară în ţinutul împădurit din oraşul Dobrowice, în Polonia. Este regizat de Łukasz Palkowski ("Gods", "Rezerwat"), cu Maciej Stuhr ("Aftermath", "Letters to Santa") în rolul lui Paweł Zawadzki, un binecunoscut actor polonez, de patru ori nominalizat la Polish Film Awards. Cele zece episoade ale primului sezon sunt rezultatul colaborării dintre Canal+ Franţa şi Canal+ Polonia şi sunt filmate exclusiv în Polonia, limba originală fiind poloneza.

Acţiunea serialului începe cu un eveniment şocant: chiar înainte de începerea unui nou an şcolar, o elevă în vârstă de 17 ani este găsită moartă. Pentru că verdictul iniţial de sinucidere este exclus, Paweł Zawadzki, profesor de literatură poloneză, sosit de curând din Varşovia ca să predea la şcoala locală, este hotărât să descopere motivele reale din spatele acestei morţi. Investigaţia sa neoficială dezvăluie piste tulburătoare de corupţie politică în care sunt implicaţi importanţi oameni de afaceri locali, contrabandă cu alcool, trafic de droguri, poliţişti corupţi. Pe măsură ce se apropie de adevăr Pedagogul devine la rândul său ţinta atacurilor. Dar, pentru că tânăra ucisă de dovedeşte a fi fiica sa biologică secretă, nimic nu-l mai poate opri să descopere adevărul.

Cu titlul de "cel mai bun serial de ficţiune" câştigat la Polish Film Awards 2017, producţia a doborăt în ziua lansării, pe 2 octombrie 2016, toate recordurile de audienţă şi a intrat în istoria Canal+ în Polonia. Aproape 400.000 de oameni au urmărit primele două episoade. A fost, la acel moment, cea mai urmărită serie din istoria Canal+ Polonia.

Serialul este difuzat în premieră în România la Focus Sat TV şi live sau on demand în aplicaţia Focus Sat.

Focus Sat TV este disponibil în toate pachetele TV Satelit Acces sau în aplicaţia Focus Sat cu pachetele TV online Play TV. Clienţii pot vedea "Pedagogul" la Focus Sat TV live sau on demand prin aplicaţia Focus Sat, gratuit timp de şapte zile, activând unul din pachetele Play TV sau Play TV Extra.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.