Paul McCartney, 78 de ani, şi-a povestit viaţa în volumul "The Lyrics: 1956 to the Present", cartea de memorii ce va apărea pe 2 noiembrie în Marea Britanie. "Singurul lucru pe care am reuşit întotdeauna să-l fac, acasă sau pe drum, a fost să scriu noi cântece", a mărturisit artistul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru a-şi povesti viaţa, din adolescenţă până la cariera solo, trecând prin anii Beatles, Paul McCartney i-a cerut o mână de ajutor poetului irlandez Paul Muldoon, autorul introducerii cărţii. Potrivit acestuia din urmă, fostul membru al formaţiei The Beatles este "o figură literară majoră". McCartney nu s-a arătat niciodată avar în interviuri, dar, până aici, niciun membru al formaţiei nu a revenit la viaţa sa într-o carte. Ringo Starr a considerat că o astfel de acţiune ar necesita mai multe volume. Ca şi George Harrison (în cartea "I, me, mine"), el a lansat un volum ("Another day in the life of Ringo Starr") în special cu multe fotografii. John Lennon, şi el poet, a murit prea devreme, asasinat la vârsta de 40 de ani. 

În "The Lyrics: 1956 to the Present", cititorul va trebui să fie atent la comentariile lui McCartney despre cântecele alese pentru a înţelege unde şi când au fost scrise şi ce l-a inspirat. 

Cântecele vor fi, potrivit editorului, clasate în ordine alfabetică. Editate de Allen Lane/ Penguin Books în Marea Britanie, memoriile vor fi vândute într-o cutie cu două volume în Statele Unite, cu ajutorul editurii Liveright. Au fost necesare aproape o mie de pagini pentru a acoperi viaţa lui Sir Paul. Acestea vor conţine documente vizuale rare (proiecte, scrisori, fotografii) din colecţia personală. Cartea este deja disponibilă la precomandă. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.