Primele patru filme din franciza „Alien”, cu Sigourney Weaver în rol principal, vor fi difuzate de postul Paramount sâmbătă şi duminică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Weaver o interpretează pe Ellen Ripley, aflată într-o permanentă luptă cu o specie extraterestră, specie capabilă să elimine omenirea.

Sâmbătă, de la ora 22.00, va fi difuzat „Alien” (1979), în regia lui Ridley Scott. Lungmetrajul, premiat cu Oscar pentru efecte vizuale, urmăreşte povestea navei Nostromo care, în drumul înapoi spre Terra, primeşte un mesaj de urgenţă, ce îi schimbă traiectoria. Echipajul descoperă ulterior epava unei nave spaţiale la bordul căreia se află exemplare ale unei specii extraterestre.

Filmul „Aliens – Misiune de pedeapsă” (1986) va va fi difuzat de la ora 00:30. În regia lui James Cameron, lungmetrajul începe cu Ripley, singurul supravieţuitor de pe Nostromo. După ce a trecut  printr-un "somn" de aproape 60 de decenii, e readusă la viaţă şi trimisă înapoi pe planeta unde a întâlnit creatura care încă îi dă coşmaruri, planetă pe care, între timp, s-au mutat o întreagă comunitate. Între timp, coloniştii au pierdut legătura cu Terra, iar Ripley se aşteaptă la ce e mai rău.

Duminică, de la ora 22:00, Ripley ajunge pe planeta Fiorina "Furia" 161, populată exclusiv de foşti puşcăriaşi de sex masculin dedicaţi menţinerii celibatului. „Alien³” (1992) a  fost regizat de David Fincher, acesta reprezentând debutul în lungmetraj al regizorului. Din distribuţia filmului mai fac parte Charles Dance şi Lance Henriksen.

Tot duminică, de la ora 00:25, va putea fi vizionat „Alien:Renaşterea” (1997), cu acţiunea plasată la 200 de ani de la evenimentele de pe Fiorina 161. Pe lângă Sigourney Weaver, distribuţia lungmetrajului regizat de Jean-Pierre Jeunet e completată de Winona Ryder şi Ron Perlman.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.