Organizatorii galei premiilor Olivier, care a avut loc duminică, au anunţat că regretă omiterea regizorului Peter Hall din secţiunea „In Memoriam” a ceremoniei, după ce au fost criticaţi pe internet pentru această greşeală, scrie bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Regretăm profund omiterea lui Sir Peter Hall în secţiunea «In Memoriam»”, a transmis Society of London Theatre (SOLT).

Organizatorii galei au adăugat că Peter Hall a fost „o personalitate minunată, care a inspirat alte persoane din industria teatrală britanică” şi că „îi este simţită lipsa”.

Sir Peter Hall, fondatorul Royal Shakespeare Company şi fost director al Royal National Theatre, a murit în septembrie, la Londra, la vârsta de 86 de ani, după ce, cu şase ani înainte, a fost diagnosticat cu demenţă. 

Coregraful Sir Matthew Bourne, laureat al unui premiu Olivier, a spus că această omisiune este „de neiertat”, în timp ce actorul Christopher Biggins a spus că aceasta este „jenantă”.

Secţiunea „In Memoriam” a fost organizată la jumătatea ceremoniei, care a avut loc Royal Albert Hall din Londra. 

Actorul Michael Sheen a prezentat această secţiune la care au fost menţionaţi, între alţii: actorul de film Sir Roger Moore, muzicianul şi actorul David Cassidy şi John Barton, care a fondat Royal Shakespeare Company alături de Peter Hall în 1960.

„Aţi putea explica de ce Peter Hall nu a fost inclus în lista persoanelor pe care le-am pierdut recent?”, a scris un utilizator al platformei de socializare Twitter. 

Peter Hall a devenit director artistic al Teatrului Naţional din Londra în 1973 şi a fost responsabil de mutarea instituţiei din Old Vic în complexul din South Bank.

La vârsta de 29 de ani a fondat Royal Shakespeare Company (RSC) şi a condus compania până în 1968. După ce a părăsit Teatrul Nţional, în 1988, a înfiinţat Peter Hall Company (1988 - 2011), iar în 2003 a pus bazele Rose Theatre Kingston.

Printre proiectele sale s-au numărat premiere pe scenele din Londra şi Broadway ale unor spectacole precum „Bedroom Farce” (1977), după Alan Ayckbourn, şi „Antoniu şi Cleopatra/ Antony and Cleopatra”, cu Dame Judi Dench şi Anthony Hopkins în distribuţie.

A regizat, în 2003, spectacolul „Cum vă place/ As You Like It”, după William Shakespeare, în care a jucat Rebecca Hall, una dintre fiicele sale.

Cea mai recentă producţie a lui Peter Hall la Teatrul Naţional a fost „A douăsprezecea noapte/ Twelfth Night”, în 2011.
El a fost, de asemenea, director artistic al Glyndebourne Festival Opera, în perioada 1990 - 1994.

La gala premiilor Olivier din acest an, balerina Francesca Velicu a fost recompensată pentru rolul din „Le Sacre Du Printemps” cu premiul categoriei „Outstanding Achievement in Dance”, iar musicalul „Hamilton” al lui Lin-Manuel Miranda a fost marele câştigător.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.