Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va susţine, în premieră, pe 29 decembrie, de la ora 19.00, un concert de Anul Nou la Sala Casino din Sinaia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Programul cuprinde compoziţii semnate de Gioacchino Rossini – „Uvertura operei Wilhelm Tell”, Aram Haciaturian – Adagio din baletul „Spartacus”, Felix Mendelssohn - Marş nupţial din „Visul unei nopţi de vară”, P.I. Ceaikovski – Pax des deux din baletul „Spărgătorul de nuci”, Nikolai Rimski-Korsakov – „Capriciul spaniel”, Edward Elgar - Nimrod din „Variaţiunile Enigma”, R. Wagner - Preludiu la actul 3 din opera „Lohengrin”, Sabin Păutza – „Romanian Medley”, Johann Strauss – „Polca Tritsch Tratsch”.

Orchestra Română de Tineret a fost înfiinţată în anul 2008, la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic şi educaţional sprijinit de Fundaţia „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov“ şi Lanto Communication. Din 2014, funcţionează sub egida Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“. Acest proiect reuneşte cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experienţă artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanţă. Orchestra Română de Tineret s-a remarcat în scurt timp şi pe plan muzical internaţional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume.

De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului, ca director artistic.

În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană“ implică diverse activităţi de dezvoltare creativă.

Din noiembrie 2011 ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO.

Orchestra Română de Tineret este invitată constant la Festivalul Internaţional „George Enescu” şi a cântat pe importante scene europene.

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în România, cât şi în străinătate.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, la ediţiile 2001 şi 2003.

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii.

A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), dirijor oaspete principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute. Printre altele, a realizat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii „George Enescu” din Londra.

A realizat sute de minute de imprimări de radio şi a înregistrat pentru Electrecord, BMG Ariola, AIX Record (SUA), Claves, Bis şi Nimbus. A realizat trei CD-uri aniversare ale Filarmonicii „George Enescu” la 125, 135 şi 140 de ani.

Este membru, dar şi preşedinte în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat.

Cristian Mandeal a primit numeroase premii şi distincţii româneşti şi străine. Este cetăţean de onoare al oraşului Braşov şi Doctor Honoris Causa al Academiei din Cluj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.