Orchestra Operei Naţionale Bucureşti a fost decorată cu Medalia Camerei Deputaţilor a Republicii Italiene, distincţia fiind primită de dirijorul Daniel Jinga, manager general al Operei Naţionale Bucureşti, ca semn de recunoaştere pentru contribuţia orchestrei pe care o conduce la dezvoltarea relaţiilor bilaterale în cadrul Anului Cultural România - Italia.
"Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijată de Daniel Jinga, a susţinut duminică, 12 iulie 2026, un concert pe scena în aer liber de la Villa Rufolo, în cadrul celei de-a 74-a ediţii a Festivalului Internaţional de la Ravello. Evenimentul a marcat încheierea semestrului românesc al Anului Cultural România - Italia 2026 şi a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Ambasadei României în Italia. Publicul a umplut gradenele amfiteatrului de deasupra Mării Tireniene, concertul a început la lăsarea serii, în timp ce soarele apunea dincolo de crestele munţilor, iar cicadele au acompaniat orchestra pe tot parcursul programului", informează un comunicat al Operei Naţionale Bucureşti.

Solistul serii, violonistul Alexandru Tomescu, a interpretat Concertul nr. 2 pentru vioară în si minor, "La Campanella" de Niccolò Paganini, la vioara Stradivarius Elder-Voicu. Programul a mai cuprins Rapsodia Română nr. 2 de George Enescu şi Suita "Lacul lebedelor" de Piotr Ilici Ceaikovski.
Înaintea concertului, dirijorul Daniel Jinga, manager general al Operei Naţionale Bucureşti, a primit pe scena de la Villa Rufolo Medalia Camerei Deputaţilor a Republicii Italiene, distincţie acordată orchestrei Operei Naţionale Bucureşti. Medalia i-a fost înmânată de Federico Mollicone, preşedintele Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor din Italia, în aplauzele publicului, ca semn de recunoaştere pentru contribuţia orchestrei pe care o conduce la dezvoltarea relaţiilor bilaterale în cadrul Anului Cultural România - Italia.
Concertul din 12 iulie 2026 de la Festivalul de la Ravello încheie primul semestru al Anului Cultural România - Italia, deschis pe 1 decembrie 2025, printr-un concert de gală la Teatro dell'Opera di Roma, susţinut tot de Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti şi care a continuat cu peste 50 de evenimente desfăşurate pe întreg teritoriul italian.
Programul a fost conceput şi promovat de Ambasada României în Italia, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Ministerului Afacerilor Externe, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, E.S. Nicuşor Dan, şi al Preşedintelui Republicii Italiene, E.S. Sergio Mattarella.
"Aceste evenimente care, de-a lungul acestui an, au fost şi vor fi organizate în cele două ţări, spre deliciul publicului, ne fac să ne cunoaştem şi mai bine. Legătura dintre cele două culturi este una indisolubilă şi este foarte veche. Legătura dintre oameni este foarte importantă. Cred că aceste ocazii de schimburi culturale sunt tot atâtea oportunităţi pentru ca, în completarea întâlnirilor seculare dintre cele două culturi, să aibă loc şi întâlnirea oamenilor, a artiştilor între ei, a artiştilor cu consumatorii, a spectatorului cu artistul creator, indiferent din ce domeniu, şi, în general, a omului cu persoana", a declarat ministrul Culturii András István Demeter.
Dirijorul Daniel Jinga, manager general al Operei Naţionale Bucureşti, a subliniat semnificaţia prezenţei orchestrei româneşti pe una dintre scenele muzicale de referinţă ale Europei.

"Mesajul pe care îl transmitem odată cu acest concert este mesajul unei Românii adaptate din punct de vedere cultural şi muzical. O Românie normală, competentă, competitivă. O Românie cu o bună tradiţie muzicală, cu o bună şcoală muzicală la toate nivelurile şi care, iată, îşi găseşte locul pe o scenă importantă a lumii, alături de mari muzicieni. Cred că, în acest context, pe lângă mulţumirile pe care trebuie să le adresăm Ministerului Culturii şi muzicienilor din România, mulţumiri speciale trebuie adresate doamnei ambasadoare Gabriela Dancău, care a făcut o treabă minunată în Italia. E ceva unic tot ce s-a întâmplat, e o mare reuşită acest sezon cultural româno-italian şi este o reuşită palpabilă, pe care o vom aprecia cu atât mai mult odată ce timpul se va aşterne peste această experienţă a noastră şi va deveni doar o amintire plăcută", a afirmat Jinga.
Ambasadoarea României în Italia, E.S. Gabriela Dancău a subliniat că acest concert încheie un parcurs extraordinar în care Ambasada României în Italia a organizat peste 50 de evenimente culturale în cele mai emblematice locuri ale Italiei, aducând în prim-plan patrimoniul, artiştii şi creativitatea românească.
"Privesc cu multă mândrie acest drum parcurs împreună. Este o mare satisfacţie să văd că prin cultură am reuşit să apropiem oameni, instituţii şi comunităţi şi să consolidăm prietenia dintre ţările noastre.", a afirmat Gabriela Dancău.
Violonistul Alexandru Tomescu a vorbit despre experienţa sa în ceea ce priveşte valoarea incontestabilă a acestor schimburi culturale:
"Niccolò Paganini este unul dintre compozitorii mei preferaţi de când eram adolescent. Şi atunci când am câştigat Concursul "Niccolò Paganini", la Genova, în 1995, chiar am cântat pe vioara lui Paganini. De asemenea, chiar aici, la Ravello, am cântat, în urmă cu mai mulţi ani, am fost invitat să cânt integrala Capriciilor lui Paganini, tot în festival. Cele 24 de Capricii. Aşadar, am revenit cu mare bucurie aici şi mă bucur mult pentru această invitaţie", a relatat Alexandru Tomescu.
Festivalul de la Ravello, ajuns în 2026 la cea de-a 74-a ediţie, reuneşte anual orchestre, solişti şi dirijori invitaţi din marile centre culturale europene, pe scena în aer liber de la Villa Rufolo.


























