Premiera absolută a operei „Doamna cu Căţelul” de Livia Teodorescu-Ciocănea, după Cehov, în varianta de concert, va avea loc pe scena Operei Naţionale Bucureşti, pe 7 mai, de la ora 18.30.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Libretul poartă semnătura Iulianei Kampert, inspirat de scrierile lui A. P. Cehov. Indicaţiile de scenariu au fost realizate de Alexander Hausvater. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Cu participarea soliştilor, a Corului şi a Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti.

Opera „Doamna cu căţelul”, comandă a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, este o metaforă a dragostei, a zbuciumului sufletesc, a tandreţei, a fericirii zădărnicite de convenienţe şi prejudecăţi. Este o reflectare în termeni muzicali şi dramaturgici a universului cehovian. Desfăşurarea acţiunii se petrece în „prezenţa” scriitorului care intră în relaţie cu personajele sale.

Libretul, conceput de Iuliana Kampert după A. P. Cehov, a fost scris în anul 2012 şi a urmărit o structură clasică în vederea obţinerii unei coerenţe regizorale şi scenografice. Textul a căutat muzicalitatea intrinsecă a cuvintelor şi ritmul adecvat frazării muzicale.

Nuvela lui Cehov cu acelaşi nume vorbeşte despre emanciparea femeii în societatea de la sfârşitul secolului XIX, despre adulter şi aspiraţia spre fericire prin împlinirea dragostei. Iuliana Kampert a  constituit firul dramatic printr-o reasamblare a momentelor nuvelei şi l-a suplimentat prin introducerea unor personaje din alte povestiri ale lui Cehov care intră în relaţie cu personajele din nuvela de referinţă pentru a întări prezenţa vocii cehoviene (Nikolai din „Soţia”; Vasiliev din „Criza de nervi” şi Pavel din „Despre dragoste”).

În anul 2021, la sugestia regizorului Alexander Hausvater, scenariul a suferit câteva modificări. Au fost adăugate indicaţiile acestuia de regie şi scenografie, didascaliile, precum şi câteva scene noi.

Ariile personajelor principale (Anna Sergheevna şi Dmitri Gurov) pun în valoare potenţialul vocilor de soprană lirică şi de tenor lirico-dramatic. Ariile au diferite facturi, de la lirism la dramatism. Duetele reprezintă culminaţii ale expresivităţii vocale şi orchestrale (ex. Duet şi Duet final din Actul III) în care împletirea vocală atinge cote maxime din punct de vedere emoţional dar şi al registrelor vocale.

„Am scris această lucrare între anii 2012-2015, comandă a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, revizuită şi adăugită în 2021. Percepută în ansamblu, muzica îmbracă diferite forme de expresie, de la fluid orchestral şi vocal, la accente dramatice puternice, de la descriptiv la paroxistic. Gândită în linia tradiţiei mari de operă, am căutat splendoarea vocală şi luxurianţa orchestrală. Am redat muzical momente de visare, sublim, dramatism, emoţionalitate puternică, înălţare spirituală, conflict, supranatural, exuberanţă. Am folosit intensiv colectivele mari ale teatrului liric, orchestra şi corul. Am urmărit natura simfonică a orchestrei de mari dimensiuni care este completată cu instrumente inedite (Theremin, gonguri javaneze, etc.). Vocalitatea şi timbralitatea orchestrală se împletesc într-o manieră neo-dramatică şi neo-lirică, degajând un puternic suflu postromantic”, a spus compozitoarea Livia Teodorescu-Ciocănea.

Livia Teodorescu-Ciocănea, compozitoare şi pianistă, este profesor universitar doctor la catedra de compoziţie a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Affiliate Professor Monash University Melbourne Australia şi membră a European Academy of Sciences and Arts – Salzburg. A scris peste 80 de lucrări în diferite genuri muzicale: cameral, simfonic, concertant, vocal simfonic şi balet. Este autoarea baletului „Roşu şi Negru” după Stendhal, spectacol care a fost prezentat în premieră absolută în anul 2000 la Opera Naţională Bucureşti, rămas în repertoriu până în anul 2008.

Următoarea reprezentaţie a titlului „Doamna cu căţelul” va avea loc duminică, 8 mai, începând cu ora 18.30.

Bilete pe https://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.