Thomas Heise, Mariana Otero, Claire Simon, Abbas Fahdel şi Sergei Loznitsa sunt cinci dintre cei mai importanţi cineaşti ai momentului ale căror producţii vor rula în premieră naţională în cadrul celei de-a 13-a ediţii a One World Romania, care se va desfăşura între 20 şi 29 martie în Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Toţi aceşti cineaşti, cu excepţia lui Sergei Loznitza, vor veni la Bucureşti în perioada festivalului. 

Thomas Heise este un documentarist german născut în Germania de Est şi ale cărui filme au fost sistematic interzise până la căderea zidului Berlinului - ulterior, el şi-a concentrat atenţia asupra repercusiunilor reunificării Germaniei la nivel individual, familial şi regional. Anul acesta, el va veni la One World Romania cu cel mai recent film al său, intitulat "Heimat e un spaţiu în timp" (Heimat ist ein Raum aus Zeit), un amplu eseu în care meditează, prin prisma propriei sale genealogii, asupra devenirii Germaniei în ultimul secol. Prin acest film, care îmbină fragmente din jurnale, scrisori de familie, fotografii de epocă şi filmări actuale, Heise explorează tematici precum trauma, trecerea timpului şi modul în care trecutul se moşteneşte din generaţie în generaţie.

Mariana Otero se remarcă prin coerenţa angajamentului ei social, fiecare film al său abordând o nouă faţetă a inegalităţilor constitutive ale societăţilor contemporane şi propunând invariabil empatia şi solidaritatea ca remedii. La One World Romania, ea va face parte din juriul format din profesionişti care va evalua filmele din Competiţia Internaţională şi va prezenta, de asemenea, filmul "Istoria unei priviri" (Histoire d'un regard), o biografie a fotografului Gilles Caron. Mariana Otero studiată activitatea artistului, formată din câteva mii de fotografii, serii de negative ce recompun evenimente esenţiale din istoria secolului al XX-lea: Războiul de Şase Zile, mai ’68, conflictele din Irlanda de Nord sau războiul din Vietnam. 

Claire Simon este deja o figură familiară pentru publicul OWR, care a avut oportunitatea să-i descopere filmele la Cineclubul de anul trecut. Simon revine la festival cu un film-fluviu, cu o durată de peste opt ore şi împărţit în zece episoade: "Satul" (Le Village). Satul din titlu este Lussas, care ar fi rămas doar unul dintre cătunele pitoreşti ale Franţei, dacă Jean-Marie Barbe, originar din localitate, nu ar fi avut ideea de a-l transforma într-un centru de reflecţie al documentariştilor din întreaga ţară. În timp, avea să devină tot mai important pentru cineaşti şi pentru cinefili, deopotrivă, atrăgând mii de spectatori în timpul festivalului anual care se desfăşoară aici. Cineasta ne invită să intrăm în intimitatea echipei coordonate de Barbe, să asistăm la succesele de etapă, dar şi la deziluziile şi eşecurile traversate în demersul lor.

Filmografia lui Abbas Fahdel se află sub semnul rădăcinilor irakiene ale regizorului, care şi-a părăsit ţara de origine la 18 ani pentru a studia cinema la Sorbona. De atunci, fiecare documentar pe care l-a regizat este un omagiu închinat celor care, precum conaţionalii săi, fac faţă zi de zi adversităţii, războiului şi sărăciei. În cel mai recent film al său, "Pâine amară" (Bitter Bread), Fahdel alege să prezinte viaţa cotidiană dintr-o tabără de refugiaţi din Liban şi ne aminteşte că violenţa insidioasă a privaţiunilor, a umilinţelor, a lipsei de speranţă depăşeşte graniţele unei ţări în conflict şi se răspândeşte oriunde aceştia îşi poartă paşii.

Numele lui Sergei Loznitsa este asociat atât cu genul ficţional, cât şi cu cel documentar, în care regizorul ucrainean analizează impactul moştenirii regimului sovietic asupra naţiunilor şi indivizilor care s-au aflat sub dominaţia lui. În noul său film, "Funeralii de stat" (State Funeral), acesta analizează aspectul ritualistic şi spectaculos al istoriei care reiese din imaginile oficiale ale înmormântării lui Stalin. Evenimentul a rămas în istorie nu numai datorită grandorii, ci şi pentru că, în esenţă, vorbeşte despre mecanismul fricii, despre felul cum fantoma stalinismului a stăruit în lume multă vreme după dispariţia celui care l-a instaurat.

Duminică, de la ora 18.00, va avea loc la Point a doua parte din proiecţiile dedicate seriei "Wittstock", realizată de Volker Koepp. Aceasta este un demers cinematografic cu totul special, care urmăreşte destinele muncitoarelor fabricii de textile din micul oraş de la nordul Berlinului pe parcursul a 23 de ani. Cele două episoade care vor fi proiectate la ora 18.00, respectiv la ora 20.00, se concentrează asupra personajului colectiv al muncitoarelor şi asupra modului în care schimbările politice pe care le-a traversat Germania între 1985 şi 1992 le-au afectat viaţa profesională şi cea personală. Biletele pot fi rezervate de pe site-ul Eventbook.

Abonamentele generale pentru festival au fost puse în vânzare pe Eventbook.ro, la preţul de 200 de lei. Numărul acestora este limitat la 100, iar abonamentul oferă acces atât la toate proiecţiile de filme din cadrul ediţiei şi la evenimentul de deschidere a festivalului, cât şi intrări la toate proiecţiile Cineclubului One World Romania în timpul anului, un DVD la alegere din colecţia OWR şi altele.

Pe 20 februarie vor fi puse în vânzare biletele şi va fi lansat site-ul oficial al ediţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.