O vestă concepută pentru a îi proteja pe astronauţi de radiaţia emisă de particulele solare mortale din spaţiul îndepărtat, atunci când aceştia vor ajunge pe planeta Marte, urmează să fie testată în cadrul unei misiuni pe Lună, au anunţat reprezentanţii unei companii israeliene, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vesta, denumită AstroRad Radiation Shield, a fost creată de StemRad, o companie din Tel Aviv, care a mai produs şi comercializat deja o centură ce îi protejează pe angajaţii serviciilor de urgenţe contra periculoaselor radiaţii gama, emise în urma unor dezastre nucleare, precum Cernobîl şi Fukushima.

Vesta protejează ţesuturi şi organe umane vitale, în special celule stem, care pot fi distruse de radiaţia solară din spaţiul îndepărtat sau pe planeta Marte, a cărei atmosferă rarefiată nu oferă protecţie, a declarat Oren Milstein, CEO-ul companiei StemRad.

NASA a anunţat că intenţionează să trimită un echipaj de astronauţi spre planeta Marte la jumătatea anilor 2030.

Vestele sunt realizate din mai multe straturi şi vor fi realizate pe comandă pentru fiecare astronaut. Materiale non-metalice cu rol de protecţie vor fi amplasate pe fiecare ”scut” din partea centrală a vestei, pentru a proteja organele interne ale astronauţilor.

StemRad spune că vesta a trecut testele conceptuale în laboratoare şi în simulatoare, însă adevăratele teste vor avea loc la bordul capsulelor spaţiale Orion, un joint-venture încheiat între Lockheed Martin, NASA şi European Space Agency.

Prima capsulă Orion urmează să fie plasată pe orbita Lunii în cadrul unei misiuni fără echipaj uman, cu ocazia zborului de debut al lansatorului greu Space Launch System (SLS), construit de NASA, programat la sfârşitul anului 2018. Agenţia spaţială americană analizează şi posibilitatea de a plasa doi astronauţi în acea misiune.

În timpul zborului în jurul Lunii, vesta va fi prinsă de torsul unui manechin, care va fi echipat cu un dispozitiv ce măsoară absorbţia de radiaţie solară. Un alt manechin va zbura în aceeaşi cabină fără să fie protejat cu o vestă, iar ambele seturi de date vor fi analizate la întoarcerea pe Pământ.

Capsula Orion va avea ea însăşi un mic scut de protecţie contra furtunilor solare care emit explozii de radiaţii. 

Astronauţii de pe orbita Terrei, precum aceia aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, nu se confruntă cu aceleaşi riscuri, deoarece sunt protejaţi de câmpul magnetic al Pământului, care acţionează ca un fel de scut împotriva radiaţiei solare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.