Ceea ce era catalogat drept o rocă neagră provenită dintr-o erupţie vulcanică ce a avut loc în anul 79 pe teritoriul Italiei este, potrivit antropologilor, o bucată de creier uman explodat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Antropologii italieni au decis că fragmentul studiat până acum ca rocă este o parte din creierul unei victime a erupţiei Vezuviului.

Descoperirea făcută în apropiere de Pompeii, publicată joi în The New England Journal of Medicine, este o raritate în arheologie, iar cercetătorii au numit-o „senzaţională”.

Cei care mai mulţi ani au studiat rămăşiţele celor prinşi sub cenuşă şi lavă au fost intrigaţi de materialul găsit în interiorul unui craniu.

„În octombrie 2018, am putut să observ aceste reminiscenţe şi am văzut că ceva era strălucitor în craniul zdrobit”, a declarat cercetătorul Pier Paolo Petrone pentru AFP.

Petrone, expert în antropologie la Universitatea „Federico II” din Napoli, a spus că era „destul de sigur că acest material este creier uman”.

O analiză amplă a lui Piero Pucci de la centrul de biotehnologie CEINGE din Napoli a confirmat că, într-adevăr, conţine părţi de proteine şi acizi de la păr şi ţesut cerebral.

Herculaneum era o staţiune populară în nord-vestul Pompeii la acea vreme. Oraşul a fost acoperit de 16 metri de lavă a Vezuviului. Solidificându-se, ea a conservat rămăşiţele.

Bărbatul din centrul descoperirii a fost, cel mai probabil, custodele centrului de cult al împăratului Augustus. Trupul lui carbonizat a fost găsit în anii 1960, în camera lui, lungit pe un pat din lemn.

Cercetătorii cred că temperatura a ajuns la 520 de grade Celsius din cauza gazelor emanate în timpul erupţiei, temperatură suficientă pentru combustia grăsimilor şi evaporarea ţesutului moale. A urmat o scădere rapidă a temperaturii, un fenomen puţin înţeles, care a sporit vitrificarea rămăşiţelor umane.

„Căldura ridicată a ars grăsimile din organisme şi ţesuturile, cauzând vitrificarea creierului”, au transmis într-un comunicat reprezentanţii sitului arheologic Herculaneum.

Descoperirea este rezultatul colaborării dintre directorul Herculaneum, CEINGE din Napoli şi cercetătorii de la Universitatea „Federico II” din Napoli şi de la Universitatea Cambridge.

Pe baza analizelor ADN, oamenii de ştiinţă au putut să stabilească legăturile de rudenie dintre victimele din Herculaneum. A fost descoperit că şapte femei şi trei bărbaţi aveau legături de sânge şi că toţi proveneau din Orientul Mijlociu, astfel se crede că erau sclavi. 

„Dacă vom reuşi să reîncălzim materialul, să îl lichefiem, i-am putea determina ADN-ul acestui individ”, a spus Petrone cu privire la creierul bărbatului. „Acesta va fi următorul pas”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.