O piesă a veteranului Tom Stoppard, "Leopoldstadt", despre o familie de evrei în timpul Holocaustului şi o comedie musical despre o adolescentă care îmbătrâneşte prea repede au câştigat cele mai râvnite premii la gala Tony, de la New York.
"Leopoldstadt" a obţinut patru trofee, între care pentru "cea mai bună piesă de teatru", o nouă consacrare în lunga carieră a dramaturgului britanic în vârstă de 85 de ani., scrie AFP.
"Sunt copleşit de emoţii pe care un chatbot nu le-ar putea înţelege", a glumit el pe scenă, ironizând boom-ul instrumentelor de inteligenţă artificială precum ChatGPT, de care unii se tem că ameninţă creaţia artistică.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Ca şi alţi câştigători ai serii, el a profitat şi de discursul său pentru a aduce un omagiu scenariştilor, în plină grevă la Hollywood, care luptă pentru o remuneraţie mai bună şi o împărţire echitabilă a profiturilor de pe platformele de streaming.
Tom Stoppard, co-scenarist la "Brazil" (1985) şi la "Shakespeare in Love" (1998), film care i-a adus un premiul Oscar, a câştigat cinci premii Tony cu "Leopoldstadt", printre cele mai personale opere ale sale, având în vedere că patru bunici ai săi au murit în lagărele de concentrare.
Piesa urmăreşte, în cinci acte, din 1899 până în 1955, parcursul unei familii evreieşti bogate care locuieşte la Viena, al cărei destin va fi dat peste cap de ascensiunea nazismului şi a Holocaustului.
O altă operă despre antisemitism, "Parade", care relatează procesul şi linşarea unui evreu american în anii 1910 în sudul Statelor Unite, a primit premiile pentru "cea mai bună regie" şi "cea mai bună readaptare pentru un musical".
Cealaltă distincţie importantă a serii, "cel mai bun musical", a fost acordată "Kimberly Akimbo", care a câştigat cinci premii Tony. Acesta spune povestea unei adolescente afectate de o boală rară care o face să îmbătrânească prematur.
La una dintre cele mai importante categorii, premiul pentru "cea mai bună actriţă într-o piesă de teatru" i-a revenit lui Jodie Comer, cunoscută fanilor serialelor din "Killing Eve", şi recompensată pentru show-ul ei "Prima Face". Aceasta spune povestea unei avocate care apără agresorii sexuali, până când se confruntă ea însăşi cu un astfel de atac. Ea a concurat la această categorie cu Jessica Chastain ("A doll's house").
Au câştigat premii pentru prima dată actorii non-binari Axel Newell ("cel mai bun actor în rol secundar într-o comedie musical") şi J. Harrisson Ghee ("cel mai bun actor într-o comedie musical").
Cea de-a 76-a ediţie a premiilor Tony, difuzată pe CBS şi prezentată de actriţa Ariana DeBose, a încheiat prima stagiune completă pentru Broadway, după ce pandemia de Covid-19 a determinat închiderea teatrelor timp de 18 luni.
Din mai 2022 până în mai 2023, cu 40 de noi producţii, teatrele din Broadway, plămânul cultural şi turistic din jurul Times Square, au atras 12,2 milioane de spectatori şi au generat încasări de 1,5 miliarde de dolari, a indicat recent Broadway League, care reprezintă 41 de teatre.
În 2018-2019, Broadway a atras 14,7 milioane de spectatori şi a adus venituri de peste 1,8 miliarde de dolari.
Stagiunea a fost marcată în special de închiderea celui mai longeviv musical de pe Broadway, "Fantoma de la Operă", peste care a coborât cortina după 13.981 de reprezentaţii în 35 de ani, victimă a audienţelor prea scăzute de la revenirea din pandemie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.