O nouă lucrare a artistului britanic Banksy a apărut pe o casă din Bristol, oraşul său natal, şi reprezintă o femeie în vârstă care strănută şi căreia îi zboară proteza dentară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Intitulată „Aachoo!!", ea a apărut joi, pe o casă aflată la o intersecţie din suburbia Totterdown, scrie BBC.

Un rezident a spus că a văzut pe geam, în jurul orei 07:00, „un tip voluminos într-o geacă reflectorizantă” despre care crede că era Banksy. 

Artistul a revendicat opera, publicând imagini pe site-ul său şi pe contul de Instagram.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Banksy (@banksy)

Este crezut că lucrarea a fost acoperită înainte de a fi dezvăluită joi dimineaţă.

„Am văzut un bărbat într-o geacă reflectorizantă sprijinit de balustrada de vizavi. Se uitat tot timpul la perete. Apoi, după vreo oră, m-am uitat şi am văzut mulţi oameni pe stradă”, a povestit Dale Comley. 

Vale Street este una dintre cele mai abrupte străzi din ţară şi, în fiecare an, în duminica Paştelui, oamenii se adună aici să facă întreceri cu ouă.

Lucrarea lui Banksy, care se află pe o casă din capătul străzii, a atras atenţia multor localnici, care au apreciat-o ca reuşită, interesantă şi potrivită momentului.

Cel mai recent, în luna octombrie, o lucrare a lui Banksy a apărut în Nottingham, iar în luna iulie, o alta a fost realizată la metroul londonez pentru a încuraja oamenii să poarte mască. În luna mai, artistul a creat o lucrare pentru „supereroii” din sistemul sanitar britanic, pe care a amplasat-o în Southampton General Hospital.

Banksy, a cărui identitate nu este cunoscută, a început să creeze artă stradală în anii 1990, în Bristol, iar la scurt timp lucrările lui au apărut în numeroase oraşe din lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.