O copie „Mona Lisa” considerată de experţi a fi excepţională şi estimată la 150.000 - 200.000 de euro va fi scoasă la licitaţie pe 9 noiembrie, la Artcurial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tabloul, care se presupune că a fost pictat de un reprezentant al Şcolii Fontainebleau la un secol după emblematica pictură a lui Leonardo Da Vinci, a fost descoperit în urmă cu jumătate de an în inventarul unei familii.

Portretul Lisei Gherardini cunoscută ca Gioconda sau Mona Lisa este realizat în ulei pe panou din stejar.

Versiunea datează din 1600, este fidelă originalului şi foarte bine executată, ceea ce „sugerează că artistul e posibil să fi avut acces la «Mona Lisa» a lui Leonardo Da Vinci şi să fi examinat cu atenţie pictura”, scriu experţii de la casa de licitaţii din Paris.

E posibil de asemenea ca această copie să fi fost pictată în acelaşi mediu ca „Mona Lisa”.

Copia, cu dimensiuni de 74 x 52 centimetri, a fost expusă la Viena şi Bruxelles, înainte de a fi licitată pe 9 noiembrie la Paris.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.