Noi episoade din serialul animat „Omul zăpezilor de neoprit" au premiera la Disney Channel din 27 februarie iar la Disney Junior vor fi difuzate noi episoade din „Micii pompieri" şi „Alice în cofetăria minunilor".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Disney Channel

"Miraculos: Buburuza şi Motan Noir", din 13 până pe 19 februarie, de la ora 18.10

Telespectatorii vor putea petrece serile din timpul săptămânii cu cel mai romantic duet: Marinette şi Adrien. Înconjuraţi de noi aliaţi şi luptând cu un adversar din ce în ce mai puternic şi hotărât, cei doi sunt pregăţiti pentru cele mai mari provocări. Cu toate acestea, au parte de mari schimbări atât în viaţa lor de supereroi, cât şi în viaţa de la şcoala atunci când sunt pur şi simplu Marinette şi Adrien.

"Omul zăpezilor de neoprit", de luni până vineri, din 27 februarie, la ora 16.30

Osmo, un surfer în vârstă de 12 ani, şi tatăl său părăsesc plaja pentru a se muta aproape de rudele îndepărtate din Winterton, un oraş bizar în care ninge tot anul, iar monştrii sunt strict interzişi. Osmo şi verişoara lui cea curajoasă, Rita, leagă o prietenie neobişnuită cu un yeti galben uriaş pe nume Gustav, un personaj comic de neoprit. Împreună, verişorii neînfricaţi îl ajută pe Gustav să se ascundă de primarul Chrome, unchiul lui Osmo, care nu suportă monştrii, în timp ce explorează cele mai neobişnuite şi amuzante aventuri pe care le are de oferit ţinutul lor îngheţat.

Maratonul serialelor preferate, de luni până vineri, la ora 15.10

În luna februarie telespectatorii Disney Channel se vor putea bucura de un grupaj de programe cu cele mai trăznite familii din grila de programe. Cei mici îşi vor putea petrece după-amiezile cu aventurile inedite ale lui Cricket Green şi surorii sale în Familia Green la oraş, se vor putea amuza cu poveştile comice ale personajelor din Băiat, fată, etc şi familia teribil de amuzantă din Hotel Transylvania.

"Phineas şi Pherb & Legile lui Milo Murphy", sâmbăta şi duminica, de la ora 9.20

În luna februarie, fiecare dimineaţă de weekend va începe cu pline de distracţie cu Phineas şi Ferb Legile lui Milo Murphy! Milo Murphy este stră-stră-strănepotul originalului Murphy care a emis „Legea lui Murphy”. Milo se aşteaptă mereu la neprevăzut. Indiferent ce merge rău, Milo este pregătit, înarmat cu cunoştinţe, un rucsac de provizii şi un optimism fără limite, care poate transforma orice catastrofă într-o aventură.

Filme la Disney Channel, sâmbăta şi duminica, la ora 14.00 

Difuzarea filmelor originale Disney Channel vor continua şi în după-amiezile de weekend din februarie. Telespectatorii se vor putea bucura de două producţii difuzate consecutiv, printre tilurile de luna aceasta numărându-se: Zombi, Liceul Muzical, Camp Rock sau O viaţă minunată. 

Disney Junior

"Mickey Mouse: Casa Distracţiei", din 6 februarie, de la ora 17.00

Clubul lui Mickey Mouse este un loc fantastic în care Funny, o casă de joacă magică, care vorbeşte şi interacţionează cu Mickey, Minnie şi prietenii lor, duce gaşca în aventuri copilăreşti şi amuzante pline de jocuri fanteziste şi împlinirea dorinţelor. 

"Alice în cofetăria minunilor", din 13 februarie, de la ora 20.00

Când tânăra Alice moşteneşte cartea de bucate fermecată a străbunicii sale, ea se trezeşte responsabilă de brutăria din Ţara Minunilor şi descoperă magia mâncării şi capacitatea acesteia de a aduce oamenii împreună.

"Micii pompieri", din 20 februarie, de la ora 19.30

Acţiunea se petrece într-o lume fantastică în care vehiculele vorbitoare trăiesc, lucrează şi se joacă cu oamenii care le conduc, „Firebuds” urmăreşte un băiat şi maşina lui de pompieri, în timp ce fac echipă cu prietenii lor din echipa de prim ajutor pentru a-i ajuta pe alţii din comunitatea lor care au probleme, mari sau mici. Fie că salvează o maşină tânără care este blocată într-un copac, găsesc pui dalmaţieni pierduţi sau îşi ajută vecinii să-şi facă provizii de urgenţă în timpul unei pene de curent, Firebuds evidenţiază importanţa muncii în echipă şi ajutorul concetăţenilor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.