Teatrul Nottara din Capitală a programat primele 30 de reprezentaţii din noua stagiune, care va începe pe 1 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe cele două scene ale teatrului vor putea fi văzute producţii proprii şi spectacole realizate în mediul independent, pe care Teatrul Nottara îl susţine constant.

Din trupa teatrului fac parte actorii consacraţi Catrinel Dumitrescu, Victoria Cociaş, Alexandru Repan, Emil Boroghină şi Ion Haiduc şi artişti emergenţi, ca Diana Roman, Kira Hagi şi Rareş Andrici.

Marinela Ţepuş, managerul Teatrului Nottara, a declarat: „Începem stagiunea în forţă, aşa cum se aşteaptă publicul nostru şi cum ne obligă prea lunga pauză la care ne-a condamnat pandemia. Atât între producţiile realizate de Nottara, cât şi în programul independenţilor, se află spectacole excepţionale, în care se râde, se plânge, se trăieşte, se învaţă valoarea fiecărui minut investit în noi înşine şi în cei pe care îi iubim şi pe care ni-i dorim mereu aproape. Iar cele 30 de spectacole din septembrie sunt doar încălzirea pentru luna octombrie în care pregătim alte surprize, foarte plăcute sperăm noi. Nottara pregăteşte o toamnă foarte rodnică pentru iubitorii de teatru”.

Programul poate fi consultat pe nottara.ro de unde pot fi cumpărate şi biletele pentru reprezentaţii, precum şi de la agenţia teatrului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.