Spectacolul Teatrului de Revistă Ginta Latină din Chişinău, ”Al cincilea anotimp/ Notenkraker”, se va juca în deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru - FEST(IN) pe Bulevard, în secţiunea ”Bulevardul Comediei”, pe 10 octombrie, de la ora 18.15, în Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Având la bază o poveste cunoscută, semnată de Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, ”Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor”, adaptată de Alexandre Dumas tatăl şi transformată în balet de Piotr Ilici Ceaikovski, spectacolul se adresează spectatorilor de toate vârstele, potrivit Teatrului Nottara. 

”Nimic deosebit - toate sunt în voia Domnului: şi convingerile familiei, şi cele filosofice, poate şi cele care ţin de vrăjitorii şi chiar de multe alte puteri malefice. Adevărul este doar unul, cert şi neînvins: fiecare personaj tinde să supravieţuiască. Al cincilea anotimp este anotimpul copilăriei care nu ţine cont de intemperii şi de schimbări ale naturii. Copilăria are adâncimi şi înălţimi de nebănuită fericire, date uitării de maturi”, au descris spectacolul reprezentanţii instituţiei teatrale.

Distribuţia spectacolului regizat de Mihai Ţărnă este alcătuită din Sergiu Chiriac (Spărgătorul de nuci), Ecaterina Bozianu (Prinţesa Pirlipatina), Vitalie Jacota (Drosselmayer), Victoria Turcanu-Bordianu (Lorelay), Galina Lazarenco (Doamna Stahlbaum, Regina), Iurie Popuşoi (Domnul Stahlbaum, Regele), Dorin Gribincea (Fritz Stahlbaum), Alexandru Dicuşar (Doctorul Wandelstern, Bucătarul şef), Anatol Burlacu (Astrologul Regal, Ministrul cel mare), Nicu Ţârna (Kaiser) şi Larisa Dascal (Regina Guzgandina).

Distribuţia este completată de actorii care interpretează slujitorii şi şobolanii: Olimp Gonciar, Lilia Hristian, Romaniţa Alexeev, Natalia Stoian, Cristina Platon, Tatiana Guzun, Victoria Botnaru, Tatiana Manoil, Valentin Munteanu şi Ana Maria Ciubotaru.

Tot luni, de la ora 16.30, în cadrul festivalului, în secţiunea ”Expoziţii”, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie de teatru ”De pe scenă pe simeze”, proiect coordonat de Daniela Ioana Grigorescu, la Teatrul Nottara, în foaierul Sălii Horia Lovinescu.

La ora 18.00, în foaierul Sălii Horia Lovinescu, va avea loc, în secţiunea ”Lansări de carte de teatru”, prezentarea volumului ”Măria Sa Teofil Vâlcu” de Ştefan Oprea, ediţie revizuită şi adăugită, prezentat de Florica Ichim, preşedintele Fundaţiei Culturale ”Camil Petrescu”.

Festivalul Internaţional de Teatru - FEST(IN) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara din Bucureşti, va avea loc în perioada 10 - 22 octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.