Nicola Mendelsohn, vicepreşedinta Facebook pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, a anunţat că a fost diagnosticată cu un cancer incurabil. Ea a precizat că a făcut dezvăluirea pentru a creşte nivelul de conştientizare cu privire la această boală, scrie CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mendelsohn, în vârstă de 46 de ani, a dezvăluit că suferă de limfom folicular, printr-un articol publicat de The Sunday Times cu ocazia Zilei Mondiale contra Cancerului. Ea a precizat că boala ei este incurabilă şi că are mai multe tumori în organism. 

„Este o boală destul de necunoscută. De aceea am decis să cresc gradul de conştientizare spunându-mi povestea în speranţa că voi impulsiona cercetările şi voi contribui la obţinerea unei mai bune înţelegeri a acestei boli”, a mai scris ea, într-un mesaj publicat pe Facebook. 

Mendelsohn, care a fost diagnosticată la sfârşitul anului 2016, a spus că şi-a găsit sprijinul într-un grup de Facebook cu 3.500 de membri, dedicat oamenilor care au primit acelaşi diagnostic. 

„Este un grup în care se oferă sprijin, dar este şi o sursă de informaţii despre viaţa de la primirea acestui diagnostic. Membrii grupului împărtăşesc cele mai personale experienţe şi pun întrebări”, a scris ea în  The Sunday Times.

Nicola Mendelsohn, care are patru copii, cu vârste cuprinse între 13 şi 20 de ani, a descris momentul în care şi-a anunţat familia că suferă de acest tip de cancer. 

„Nu a fost o conversaţie pe care mi-am imaginat-o vreodată, nici măcar în cel mai urât coşmar. A fost cel mai dificil moment din viaţa mea”, a scris ea. 

Mendelsohn şi-a continuat activitatea, spunând că se consideră norocoasă pentru că simptomele bolii se manifestă rar.

Limfomul folicular se dezvoltă de obicei foarte lent. Potrivit Lymphoma Association cu sediul în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, această boală poate fi controlată timp de mulţi ani prin tratament.

Mendelsohn a spus că a decis să aştepte şi să monitorizeze cancerul. Dacă starea ei se va înrăutăţi, va începe tratamentul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.