Directorul Muzeului Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Paula Popoiu, a declarat pentru News.ro că vrea să organizeze o paradă a colindătorilor de la Muzeu până în Piaţa Guvernului şi înapoi, în zilele de 17-18 decembrie, când va avea loc a 30-a ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou “Am venit să colindăm. Florile Dalbe”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Încercăm să refacem (atmosfera colindatului în sat, n.r.), fără să spunem că reuşim în totalitate. Nu se poate, pentru că suntem îmtr-un muzeu. Ne lipsesc în primul rând gazdele. Încercăm să aducem nu cete de colindători scenografiate, ci chiar cetele de colindători care după ce pleacă de la noi din muzeu colindă în sat. Încercăm să aducem cât mai mult în evidenţă jocul de măşti din Bucovina şi aici poate că se va gândi comisia de patrimoniu imaterial în anul care urmează să mai aducă şi din patrimoniul mondial o serie de colinde din Bucovina, jocul urşilor, de exemplu, din unele sate”, a spus Paula Popoiu, directorul muzeului, pentru Agenţia de presă News.ro.

Paula Popoiu a precizat că noutatea acestei ediţii a festivalului este faptul că vor participa cete de colindători din sate şi grupuri noi din Maramureş, între care şi un grup de 30 de copii colindători.

”Noutatea festivalului din acest an o constituie în primul rând cei care participă, cetele de colindători din sate. Am început să mai aducem grupuri noi. Avem un superb grup de copii care vin din Maramureş, copii colindători. Copiii vin mai greu şi acum am reuşit în sfârşit să aducem un grup de 30 de copii. Pe urmă vine un grup de colindători bărbaţi din Bucovina, clubul mare din Teleorman”, a mai spus directorul instituţiei muzeale.

Ea a adăugat că echipa organizatoare a festivalului intenţionează să realizeze o paradă a colindătorilor de la Muzeul Satului până în Piaţa Guvernului şi înapoi.

”Vom avea şi o altă abordare, pentru că nu vom mai face la scenă neaparat colindatul. Doar puţine dintre grupurile de colindători vor fi şi la scenă. Vor fi în Muzeul Satului ca în sat, deci vor colinda în curţi”, a mai spus Paula Popoiu.

Directorul muzeului a precizat că speră ca în anul 2017 participanţii la festival să poată colinda şi în case din zona sud, după ce acestea vor fi luminate. 

”Sper ca anul viitor când vom reuşi să avem zona Sud şi luminată în case - pentru că acum suntem la momentul în care punem cu discreţie curent electric în unele case, care au fost funcţionale până căre 1970 - 1980 şi au avut curent electric, vom avea şi această modalitate anul viitor de a face colindatul afară şi în casă. În zona Sud avem 30 de monumente salvate numai anul acesta, inclusiv bisericile şi şcoala”, a mai spus Paula Popoiu.

Sâmbătă, începând cu ora 13.00, va susţine un spectacol ansamblul Gorjeanca (Tg. Jiu, Gorj) şi vor colinda Ion Creţeau, Andreea Haisan Braşoveanu, Loredana Streche, Gabriel Dumitru şi Petronela Axintioaiei.

Duminică, la ora 11.00, va avea loc adunarea cetelor de colindători şi mascaţi din Buzău, Neamţ, Cluj, Tulcea şi Teleorman într-o paradă a obiceiurilor specifice de Crăciun şi Anul Nou, potrivit site-ului instituţiei muzeale.

”Ne vom reîntâlni cu Capra, Turcul, Irodul, Mareşalul, Ţiganii, Fanarioţii, Baba şi Moşneagul, Dracul, Moartea, Moşoaiele, Căiuţii şi Plugul mare”, au transmis reprezentanţii muzeului.

Festivalul va include şi un târg cu cadouri tradiţionale realizate de meşteri populari, produse din gastronomia tradiţională, cozonaci, covrigi, colaci, ceaiuri şi vin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.