Muzeul Naţional de Artă al României organizează licitaţie publică în vederea atribuirii contractelor de închiriere pentru spaţiile cuprinse în incinta MNAR, în scopul amenajării şi organizării unei cafetării cu o suprafaţă de 12,5 metri pătraţi pe o perioadă de minim un an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Condiţiile şi cerinţele de participare sunt prezentate în Caietul de Sarcini, care poate fi procurat de la sediul muzeului sau descărcat de pe site-ul instituţiei, se arată într-un comunicat. 

Valoarea garanţiei de participare la licitaţie  reprezinta 10% din valoarea chiriei anuale (minim 3.150 euro/ an) de la care se porneste licitaţia, respectiv 315 euro, sumă de achitat în lei calculată la cursul BNR din ziua efectuării plăţii şi se va depune în contul Muzeului Naţional de Artă al Romaniei sau la casieria instituţiei.

Nivelul minim al chiriei lunare de la care porneste licitatia este de: spaţiu in suprafaţă utilă de 12,5 mp la preţul de 21 de euro/mp, respectiv 262,5 euro/lună, calculat în lei la cursul BNR din ziua efectuării plăţii. Criteriul de atribuire este preţul cel mai mare oferit. Licitaţia se va desfaşura după metoda licitaţiei publice deschisă, competitivă şi adjudecare la cel mai mare preţ oferit.

Licitaţia publică va avea loc la sediul instituţiei, în sediul din Calea Victoriei nr. 49-53, sector 1, Bucureşti, pe 2 aprilie, de la ora 12.00.

Termenul limită de depunere a ofertelor la sediul instituţiei este 30 martie, ora 12.00. 

Ofertantul va prezenta documentele necesare, conform Caietului de Sarcini, la secretariatul Muzeului Naţional de Artă al României, din Calea Victoriei 49-53 până la data de 30 martie, ora 12.00, într-un plic A4. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu denumirea şi adresa titularului dreptului de administrare şi cu inscripţia "A nu se deschide înainte de data de 30.03.2018" şi va indica bunul imobil pentru care este depusă oferta. Plicul va conţine un plic interior sigilat care trebuie să cuprindă înscrisurile reprezentând documentaţia de calificare, conform Caietului de Sarcini şi al doilea plic interior sigilat care va include oferta financiară şi oferta tehnică, conform Caietuluid e Sarcini. Ambele plicuri interioare vor fi denumite corespunzător.
Anexele-Caietul de Sarcini, modelul de contract şi Planul spaţiului sunt pe site-ul instituţiei: www.mnar.arts.ro. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.