Muzeul Naţional Cotroceni va fi deschis publicului pe 24 ianuarie, la împlinirea a 159 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan-Cuza.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Platul domnesc de la Cotroceni i-a servit drept reşedinţă lui Alexandru Ioan-Cuza în perioada Unirii Principatelor, fiind locul în care s-au pus bazele celor mai importante reforme care au dus la modernizarea statului, informează Muzeul Naţional Cotroceni.

În apartamentele pe care le-a ocupat domnitorul, publicul va avea ocazia să vadă  expoziţia extinsă cu obiecte personale care au aparţinut familiei Cuza, documente originale, dar şi sabia de paradă primită în dar de la principele sârb Mihail Obrenovici.

Programările pentru acces se pot face telefonic şi online pe site-ul muzeului. La intrarea în incinta muzeului vizitatorii trebuie să prezinte un act de identitate în original.  

Data de 24 ianuarie a fost declarată zi nelucrătoare în anul 2016. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.