Muzeul Culturii Queer, Mirrors of Brâncuşi şi Grădina Culturală Callatis se numără între cele 13 proiecte care au primit finanţare în urma apelului „Consolidarea antreprenoriatului cultural şi dezvoltarea audienţei şi a publicului” din programul Ro-Cultura.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de operator al programului Ro-Cultura, finanţat prin Granturile SEE 2014 - 2021, a publicat marţi proiectele selectate pentru finanţare în cadrul apelului ce vizează consolidarea antreprenoriatului cultural şi dezvoltarea audienţei şi a publicului.

Apelul a fost iniţial deschis în perioada 15 aprilie - 15 iulie 2019, fiind prelungit până pe 16 iulie 2019.

Bugetul alocat apelului de proiecte a fost de 2.500.000 de euro, iar valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordată unui proiect a fost cuprinsă între 50.000 euro şi 200.000 euro, reprezentând 100% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, în cazul proiectelor implementate de beneficiari ai ajutorului de minimis de tip instituţie publică de cultură, respectiv 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectului în cazul proiectelor implementate de beneficiari ai ajutorului de minimis de tip ONG sau societăţi comerciale/ societăţi cooperative.

Treisprezece proiecte au primit finanţare în limita bugetului disponibil, iar 28 se află pe lista de rezervă.

Cel mai mare punctaj - 94,13 - a fost obţinut de proiectul „ARAC Art&Residency” al Asociaţiei Române de Artă Contemporană. El a primit suma de 193.700 de euro.

Au mai primit finanţare „Antreprenoriat cultural la domeniul Teleki” (Emagic Live SRL) - 197.004 euro, „Muzeul Culturii Queer?” (Asociaţia MozaiQ LGBT) - 199.995 de euro, „Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Bucureşti” (Fundaţia ABI) - 178.483 de euro, şi „Mirrors of Brâncuşi” (Fundaţia Art Production) - 199.939 de euro.

Cel mai mic punctaj dintre proiectele calificate pentru finanţare - 84,13 - a fost al proiectului „Grădina Culturală Callatis” (Direcţia Cultura şi Sport Mangalia), care a primit 192.307 euro.

În cadrul apelului au fost depuse, în sistemul electronic EMSC, 76 cereri de finanţare. După verificarea administrativă şi a eligibilităţii, 55 de proiecte au fost admise în următoarea etapă de evaluare, iar 21 au fost respinse ca neconforme.

Urmare a verificării tehnice şi financiare, 41 de proiecte au întrunit un punctaj mai mare de 70 de puncte, iar 14 au fost respinse (2 proiecte nu au întrunit cele 5 puncte obligatorii pentru criteriul ce vizează calitatea cultural-artistică, 11 proiecte nu au obţinut punctajul minim total de 70 puncte, iar 1 proiect a fost declarat neeligibil).

Anul acesta vor fi lansate noi apeluri privind Consolidarea antreprenoriatului cultural şi dezvoltarea audienţei şi a publicului prin programul Ro-Cultura.

Granturile SEE reprezintă contribuţia financiară acordată de Norvegia, Islanda şi Liechtenstein pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi pentru consolidarea relaţiilor între statele donatoare şi 15 state din estul şi sudul Europei şi statele baltice. Valoarea totală a contribuţiei financiare aferente Granturilor SEE 2014 - 2021 este de 2,8 miliarde de euro. 

Banii sunt alocaţi pentru proiecte ce vizează cercetare, incluziune socială, mediu, cultură, justiţie.

România beneficiază de un buget total de 500 milioane de euro, a doua cea mai mare alocare financiară dintre cele 15 state beneficiare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.