Musicalul "Hedwig and the Angry Inch", în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului "Stela Popescu", se va juca în 15 şi 16 ianuarie, de la ora 19.00, în Sala "Olga Tudorache" a Teatrului Metropolis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Hedwig and the Angry Inch: spectacol-concert, strigăt disperat de iubire al fiinţei umane. Luminează umbrele, dă proscrişilor şansa demnităţii şi, răsturnând convenţia, ne provoacă să ne privim în oglindă: Hedwig suntem noi", spune regizorul Răzvan Mazilu. 

Spectacolul "Hedwig and the Angry Inch" îi are în echipa de creaţie, alături de Răzvan Mazilu, pe Adriana Grand (decor), Carmen Stanciu (traducerea textului), Alex Ştefănescu (traducerea versurilor), Marian Iancu (lighting designer).

În distribuţia din 15 ianuarie îi puteţi vedea pe Hedwig - Lucian Ionescu, Yitzhak - Crina Matei, pentru ca spectacolul din 16 ianuarie să îi aibă în rolurile principale pe Tudor Cucu Dumitrescu - Hedwig şi Ana Maria Ivan - Yitzhak. Band-ul “The Angry Inch” este compus din Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru şi Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuţie), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeş (chitară bas).

Directorul Teatrului Stela Popescu, Cristian Şofron, declara: "Prezenţa tânărului actor al teatrului nostru, mă refer la Tudor Cucu Dumitrescu, în rolul titular din Hedwig acum, la început de an, poate fi privită ca o concretizare a uneia dintre demonstraţiile de curaj ale Teatrului Stela Popescu. Aducerea lui Tudor Cucu Dumitrescu în trupa TSP în 2022, îndrăzneala de a monta Hedwig and the Angry Inch în 2023 sunt paşi care merg într-o singură direcţie. Aceea de a arăta că profilul, personalitatea unui teatru se conturează prin gesturi ferme, asumate, care reflectă încrederea în personalităţile artistice de forţă. Iar Tudor Cucu Dumitrescu este o astfel de personalitate. În continuare actor al Teatrului Stela Popescu, el poate fi văzut în lunile următoare în piese precum Hedwig and the Angry Inch, Cock, Visul unei nopţi de vară, Equus, Lampio, Revolta poveştilor şi într-o viitoare premieră a acestei primăveri". 

“Hedwig and the Angry Inch – un nou musical, un nou titlu celebru şi îndrăgit, montat în toata lumea, o nouă provocare. O întâlnire minunată, de adevărată echipă, cu colectivul Teatrului Stela Popescu. O descoperire a unui nou actor de musical - Tudor Cucu Dumitrescu. O reconfirmare a unui mare talent - Lucian Ionescu. În rolul Hedwig, amândoi fac creaţii de referinţă, adevărate performanţe. O bucurie de spectacol despre iubire, marginali, toleranţă, acceptare şi renaştere”, spune Răzvan Mazilu în prezentarea spectacolului. 

"Hedwig and the Angry Inch" spune povestea unei existenţe contorsionate între căutarea succesului pe scenă şi găsirea împlinirii într-o existenţă zbuciumată şi nonconformistă. Încercările incredibile prin care trece Hedwig, dar mai ales asumarea şi sensibilitatea cu care le dezvăluie publicului pe acorduri de rock, au făcut ca în jurul piesei să se ţeasă o aură de cult pentru iubitorii genului de musical. Hedwig nu este un manifest pentru un anumit tip de sexualitate, ci o experienţă teatrală cu un mesaj profund uman ce îndeamnă la deschidere şi empatie faţă de suferinţa pe care o resimte, de fapt, fiecare fiinţă umană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.