Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) a anunţat joi lansarea la nivel naţional a programului de selecţie demarat de Comisia Europenă pentru acordarea Mărcii Patrimoniului European, sesiunea 2020 - 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marca Patrimoniului European este o iniţiativă menită să aducă în atenţia publicului şi în special a tinerilor valorile fundamentale europene, elementele comune de istorie, cultură şi patrimoniu cultural care contribuie la consolidarea sentimentului de apartenenţă la Uniune şi a dialogului intercultural.

Pot fi expresie a acestor valori monumente, situri (naturale, subacvatice, arheologice, industriale sau urbane), peisaje culturale, locuri comemorative, bunuri şi obiecte culturale şi patrimoniu imaterial asociate unui loc, inclusiv patrimoniu contemporan, care au vocaţia de a plasa istoria şi cultura naţională a fiecărei ţări într-un context de relevanţă europeană.

Acordarea Mărcii la nivel european se desfăşoară o dată la doi ani, iar fiecare stat membru al Uniunii poate transmite Comisiei Europene, în fiecare sesiune, cel mult două propuneri, dintre care poate fi selectată una.

În România, preselecţia naţională pentru sesiunea de selecţie europeană 2021 se va derula după următorul calendar: primirea dosarelor de candidatură, până la data de 1 noiembrie 2020; evaluarea candidaturilor: 2 noiembrie 2020 - 1 februarie 2021; publicarea rezultatelor şi transmiterea a maxim două candidaturi preselectate către Comisia Europeană: februarie 2021.

Până în acest moment, au primit Marca Patrimoniului European 48 de situri, bunuri culturale de patrimoniu din Austria, Belgia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovenia, Spania, Ungaria.

Spitalul Partizanilor Franja
Spitalul Partizanilor Franja

Între acestea se numără Constituţia de la 3 Mai 1791 (Polonia) – prima constituţie modernă din Europa adoptată în mod democratic, care reflectă principiile liberale ale Iluminismului european, Parcul Memorial al Picnic-ului Pan-European de la Sopron (Ungaria), eveniment emblematic pentru mişcările ce au dus la căderea Cortinei de fier în 1989, şi Spitalul Partizanilor Franja (Slovenia) ce poartă numele Franjei Bojc, primul său medic şef, şi unde, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, partizanii sloveni din mişcarea de rezistenţă împotriva ocupaţiei naziste au organizat, în secret şi cu sprijinul localnicilor, un spital pentru îngrijirea soldaţilor răniţi - Aliaţi şi ai Puterilor Axei, deopotrivă -  de către medici provenind din mai multe ţări europene.

Primul şi, deocamdată, singurul sit din România inclus în această listă este Memorialul Sighet din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Acesta a primit oficial Marca Patrimoniului European în luna martie 2018, pentru misiunea asumată de perpetuare a memoriei victimelor comunismului şi regimurilor totalitare, precum şi a celor care au încercat şi continuă să se opună acestor regimuri.

„Într-un context incert şi de adâncă îngrijorare, ca cel prin care Europa şi întreaga lume trec în aceste luni, este cu atât mai important să ne amintim de ceea ce ne uneşte şi de valorile de care se pot lega, cât mai curând, şansele unei reconstrucţii. Marca Patrimoniului European este un simbol şi în acelaşi timp o recunoaştere a rezilienţei spiritului european şi a unei construcţii politice bazate pe solidaritate şi universalitatea drepturilor şi libertăţilor umane. Ne-am bucura ca printre siturile care primesc această distincţie în 2021 să se numere şi un loc din România, de numele căruia să legăm apoi eforturi de punere în valoare, în folosul comunităţilor”, a transmis Ştefan Bâlici, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului.

INP este coordonatorul naţional al procesului de preselecţie, desemnat prin ordin al Ministrului Culturii în anul 2016. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.