Filmul „Uncle Frank” (Amazon Studios) şi miniseria „It's A Sin” (HBO Max) sunt marile câştigătoare ale celei de-a 60-a ediţii a Monte-Carlo Television Festival, care s-a încheiat marţi seară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Uncle Frank” (SUA, Miramax şi Amazon Studios) a primit trei trofee. S-a impus la categoriile „cel mai bun film”, „cea mai bună creaţie” şi „cel mai bun actor” (Paul Bettany), potrivit unui comunicat remis News.ro. 

Lungmetrajul spune povestea lui Frank Bledsoe, care, împreună cu nepoata lui în vârstă de 18 ani, Beth, face o călătorie din Manhattan în Creekville (Carolina de Sud) pentru înmormântarea patriarhului familiei. Lor li se alătură, neaşteptat, iubitul lui Frank, Walid. Acţiunea are loc în 1973.

„It's A Sin” (UK, RED Production Company pentru Channel 4 şi HBO Max în asociere cu All3media International) a fost desemnat cel mai bun serial.

Acţiunea serialului în cinci părţi este plasată în anii ‘80 şi explorează ideea de prietenie şi de iubire în timpul crizei SIDA. „It’s A Sin” are în centru vieţile lui Ritchie (Olly Alexander), Roscoe (Omari Douglas) şi Colin (Callum Scott Howells), pe măsură ce se mută în Londra, la începutul anilor ‘80. Iniţial străini, aceşti tineri homosexuali şi cea mai bună prietenă a lor, Jill (Lydia West), se întâlnesc şi, curând, au parte de diverse aventuri. Dar un nou virus se răspândeşte şi vieţile lor vor fi testate în moduri în care nici nu şi-ar fi putut imagina.

West a fost aleasă cea mai bună actriţă, pentru rolul din acestă miniserie.

Premiul special al juriului a fost acordat filmului „Piece of My Heart”  (Yle, Finlanda), cu Malin Akerman în rol principal.

Pe partea de actualitate, cel mai bun reportaj a fost ales „ITV News - Inside US Capitol” (Marea Britanie, ITN Productions), cel mai bun documentar de ştiri - „The Diagnosis: COVID-19” (Portugalia, TVI), cel mai bun documentar - „Citoyen Nobel” (Elveţia, Dreampixies), iar premiul special al juriului a mers la „Dying to Divorce” (UK, Norvegia, Germania, Turcia).

După ce, din cauza pandemiei, ediţia din 2020 a fost anulată, Monte-Carlo Television Festival a ales anul acesta 27 de programe din 14 ţări pentru competiţia care s-a încheiat cu acordarea premiilor Golden Nymph, la Grimaldi Forum Monaco.

Premiul Crystal Nymph, acordat unui actor în semn de recunoaştere a întregii activităţi, a revenit anul acesta lui Tchéky Karyo şi a fost înmânat de prinţul Albert II de Monaco, preşedintele onorific al festivalului.

Alteţa a declarat: „Cea de-a 60-a ediţie a Monte-Carlo Television Festival a fost una de succes nu doar prin remarcabilele talente şi diversitatea prezente aici din întreaga lume, dar şi din punct de vedere al circumstanţelor excepţionale ale crizei sanitare în care a fost organizată”.

Laurent Puons, CEO al festivalului, a adăugat: „Sunt foarte mândru pentru că am reuşit, cu ajutorul prietenilor şi colegilor noştri, să organizăm această ediţie excepţională a festivalului în timpul pandemiei”. 

Festivalul, care a durat cinci zile, a avut loc cu prezenţă fizică. Gala, în schimb, a adus o noutate - cei care nu au putut fi prezenţi, din cauza restricţiilor de călătorie, au putut participa ca holograme.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.