Scriitorul Mircea Cărtărescu declară că, în această perioadă, în care se află în izolare împreună cu familia, îi lipsesc călătoriile şi ieşirile cu prietenii şi declară că a revenit la ceva ce i-a lipsit în ultimii ani - citeşte literatură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un interviu acordat ziare.com, el declară: „Nu mă simt chiar foarte izolat. Sunt în aceeaşi casă cu doi oameni pe care-i iubesc şi cu două pisici pe care de asemenea le iubesc (mă rog, mutatis mutandis şi cu multe treceri cu vederea). Nu prea am trăit vreodată mult mai social”.

„Îmi lipsesc ieşirile, seara, cu prietenii - am câţiva prieteni foarte buni de care mi-e dor de nu mai pot. Îmi lipsesc drumurile, eu călătoresc mult şi-aş vrea să umblu şi mai mult. Trebuia să fiu acum la Buenos Aires”, mai spune Cărtărescu.

El mai afirmă că „în izolarea de-acum recunosc viaţa mea obişnuită”.

„Fac şi cursuri la distanţă, prin Zoom, şi asta e ceva nou, cu avantaje şi dezavantaje. Am şi ceva în plus, care mi-a lipsit mult în ultimii ani: citesc literatură. Citesc iar cu aviditate, pot iar să mă bucur fizic, epidermic, senzual de cărţi. Pentru asta doar, şi merită să stai la izolare o vreme”.

Mircea Cărtărescu mai povesteşte că ascultă John Lennon şi urmăreşte serialul „Friends”, iar în urmă cu câteva zile, la editura Humanitas, i-a apărut un nou volum, „Creionul de tâmplărie”.

Legat de cum va fi lumea de după pandemie, el spune: „Sper că nu vom avea parte de ticăloasa lume a extremiştilor de dreapta, nici de puerila lume a extremiştilor de stânga. Şi cine spune că puerilismul e mai benign ca ticăloşia nu ştie ce spune”.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent, este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat numeroase volume, începând cu 1980, care i-au fost traduse în peste 20 de limbi.

Cărţile lui au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România.

Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. Autorul a primit, între altele, Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017) şi Premio Formentor de las Letras (2018).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.