Scriitorul Mircea Cărtărescu spune că, deocamdată, nu se gândeşte la premiul Nobel pentru că este prea tânăr, având în vedere că media de vârstă a laureaţilor pentru literatură este de 78 de ani, spunând însă că este minunat să fii considerat demn de acest premiu, dar ca să îl iei ţine mai mult de magie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mircea Cărtărescu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, ce va simţi dacă va lua premiul Nobel pentru literatură, scriitorul precizând că nu se gândeşte la acest lucru deoarece este cam tânăr faţă de media de vârstă a laureaţilor.

“Nu mă gândesc încă la asta pentru că sunt cam tinerel. Media de vârstă a laureaţilor Nobel din 1901, de când s-a dat primul premiu în literatură şi până astăzi, este de 78 de ani. Deci mai am până atunci”,a afirmat Mircea Cărtărescu.

El a spus că niciodată Academia Suedeză, cea care decernează premiul Nobel, nu a lăsat să se străvadă cine sunt candidaţii sau cine a rămas pe lista scurtă, şi nici criteriile pentru care se acordă, în afară de valoare, nu sunt cunoscute.

“Premiul Nobel este ca şi când ar fi dat de zei, şi nu de oameni. Adică, este dat de Academia Suedeză, care niciodată nu lasă să se străvadă cine sunt candidaţii, cine a rămas pe lista scurtă, niciodată nu se ştie. Deci, nu există candidaţi propriu-zis la premiul Nobel, totul este învăluit în ceaţă şi în mister. Pur şi simplu unul dintre cei 100 de mari scriitori care există astăzi în lume îl primeşte. Nimeni nu ştie de ce el şi nu alţii, nu există până acum sau cel puţin oamenii nu şi-au dat seama de criteriile, în afară de valoare bineînţeles, dar toţi cei 100 sunt valoroşi, nimeni nu şi-a dat seama prea bine de aceste criterii. Şi atunci e ca şi când ai juca la o loterie, ăsta este sentimentul. Deodată câştigi, este un sentiment extraordinar”, a explicat Mircea Cărtărescu.

El consideră că este o mare onoare să faci parte din cei 100 de scriitori din întreaga lume din care se alege în fiecare an câştigătorul premiului Nobel, dar să primeşti această distincţie ţine de magie.

“Premiul Nobel se dă într-un cerc restrâns de scriitori. De fiecare dată există burse ale valorilor, un fel de previziuni, aşa se spune, cam din ăştia 100 se alege. Să fii unul dintre aceia 100 este o onoare extraordinară, atunci ştii că ai ajuns în cercul interior, în cercul cel mai stylish al scriitorilor. Este minunat să fii considerat demn de premiul Nobel, dar să-l iei propriu- zis, asta ţine de miracol, ţine de magie”, a menţionat Mircea Cărtărescu.

El a povestit jurnaliştilor şi despre metoda sa de scris, una pe care nu a mai întâlnit-o la un alt scriitor.

“Nu am mai întâlnit un alt autor care să scrie cu metoda pe care eu o folosesc. Eu scriu numai de mână, numai în caiete, fără să şterg nimic niciodată şi fără să adaug absolut nimic. Deci, toate romanele mele, inclusiv Orbitor, care are 1.500 de pagini, a fost scris în felul acesta, fără nicio modificare. Este primul draft, cum se zice, e prima mână, aşa am scris întotdeauna”, a spus Cărtărescu.

El a mai fost întrebat de la ce scriitor s-ar putea revendica, precizând că Tudor Arghezi este eroul său în literatura română.

“Arghezi este eroul meu în literatura română, este scriitorul pe care eu îl admir superlativ şi cred că a fost figura dominantă a secolului XX în literatură. Din păcate, este total intraductibil. Nu se poate traduce Arghezi pentru că Arghezi trăieşte în combinaţiile de cuvinte, nu trăieşte nici în subiect, nici în altceva. Chiar şi în romanele lui. Arghezi e cunoscut ca poet, însă dacă ar fi publicat numai romanele, ar fi fost la fel de mare scriitor. Cel puţin un roman al lui, toate sunt interesante, dar un roman al lui este unul dintre cele mai extraordinare din toată literatura română, mă refer la «Cimitirul Buna Vestire»”, a spus Mircea Cărtărescu.

Scriitorul a primit luni, titlul de Doctor Honorius Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa, apoi a susţinut în faţa studenţilor conferinţa cu titlul “Liniile de forţă ale poeziei de azi”, după care a dat autografe cititorilor săi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.