"Sper că veţi iubi această carte şi îi veţi înţelege lipsa de apărare", a declarat Mircea Cărtărescu despre cartea sa, "Melancolia", lansată sâmbătă la standul editurii Humanitas de la Bookfest.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt infinit recunoscutor pentru faptul că m-au ales pe mine pentru a intra în lume”, a spus despre cărţile sale Mircea Cărtărescu, care de 1 Iunie îşi serbează ziua de naştere. 

Autorul a fost recunoscător pentru scrierile care l-au ales ca să existe. 

"Nu voi spune multe lucruri despre cartea mea, decât ceea ce am spus întotdeauna despre toate cărţile mele, că sunt infinit recunoscător pentru faptul că m-au ales pe mine ca să intre în lume. Nici un scriitor nu trebuie să fie orgolios sau mândru de ceea ce scrie, pentru că el nu scrie decât ce este dăruit să scrie. Trebuie să ai acest sentiment, ca să nu cazi în păcatele lumii literare, ale vieţii literare în care sunt atât de multe orgolii. Sunt deci infinit recunoscător pentru faptul că această carte m-a ales pe mine ca să existe".

Totodată, Mircea Cărtărescu a îndemnat cititorii să iubească această carte.

“Sunt cu inima strânsă pentru destinul ei în lume, pentru ce se va întâmpla cu această carte. Am foarte mare încredere în dumneavoastră, sper că veţi iubi această carte. Este făcută să fie iubită şii sper că îi veţi înţelege lipsa de apărare şi fragilitatea. Cartea aceasta contează pe fiecare dintre dumneavoastră”, a declarat Cărtărescu.

Invitată să vorbească la eveniment, scriitoarea Ioana Pârvulescu a subliniat: "Noua carte a ta, "Melancolia", face parte, aşadar, ca tot ce ai scris, din această ultimă şi rară categorie a cărţilor înnoitoare".

"Melancolia" este un volum din trei povestiri - "Punţile", "Vulpile", "Pieile" - fiind totodată una dintre cele mai aşteptate cărţi de către public. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.