Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ş-a îndemnat guvernul să ţină în frâu cheltuielile în timp de război, un apel care l-a făcut pe ministrul culturii, susţinător al unor proiecte ample şi costisitoare, să-şi ofere demisia, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Într-o perioadă de război ca aceasta, cantitatea maximă de atenţie din partea statului şi, prin urmare, de resurse ale statului ar trebui să meargă către apărare", a declarat Zelenski în discursul său video nocturn de joi seara, relatând despre o discuţie pe care o avusese mai devreme cu premierul Denîs Şmîhal.

El i-a spus lui Şmîhal să găsească finanţare alternativă pentru proiectele "care sunt cu adevărat necesare".

"Acest lucru este valabil pentru diverse domenii, inclusiv pentru cultură. Muzeele, centrele culturale, simbolurile, serialele de televiziune sunt importante, dar avem alte priorităţi", a adăugat preşedintele ucrainean.

Zelenski: Oamenii ar trebui să simtă că resursele bugetare sunt utilizate corect şi adecvat. Pietrele de pavaj, decoraţiunile şi fântânile pot aştepta până după victorie - VIDEO
CITEȘTE ȘI Zelenski: Oamenii ar trebui să simtă că resursele bugetare sunt utilizate corect şi adecvat. Pietrele de pavaj, decoraţiunile şi fântânile pot aştepta până după victorie - VIDEO

Zelenski, care înainte de a intra în politică a fost vedetă de comedie la televiziune, a declarat că a făcut apel la consiliile locale să dea dovadă de reţinere, astfel încât "oamenii să simtă că resursele bugetare sunt folosite în mod corect şi echitabil. Pavelele, decoraţiuni ale oraşului, fântânile vor trebui să aştepte. Mai întâi victoria", a punctat el.

În acest context, Zelenski şi-a anunţat compatrioţii că i-a cerut premierului să "ia în considerare înlocuirea" ministrului culturii şi politicii informaţionale, Oleksandr Tkacenko.

În nici o oră, Tkacenko a anunţat că şi-a prezentat demisia, precizând că rămâne împăcat cu proiectele sale. "Cultura pe timp de război este importantă, deoarece acest război nu se referă doar la teritoriu, ci şi la oameni - memoria, istoria, limba şi creativitatea noastră în ciuda războiului", a scris pe Telegram Tkacenko.

TKACENKO A CONDUS TELEVIZIUNEA CARE I-A DIFUZAT LUI ZELENSKI SERIALUL CARE L-A FĂCUT CELEBRU

Înainte de a intra în politică (în partidul lui Zekenski), Tkacenko a condus grupul media din care face parte canalul de televiziune 1+1, cel care a difuzat serialul de comedie "Slujitorul poporului", care l-a făcut celebru pe Zelenski şi i-a inspirat, de altfel, numele partidului său.

"Finanţarea privată şi de stat pentru cultură în timp de război nu este mai puţin importantă decât pentru drone. Cultura este scutul pentru identitatea şi graniţele noastre", a punctat Tkacenko.

Nu se ştie dacă demisia sa a fost acceptată sau nu, notează Reuters.

O figură publică foarte cunoscută, Tkacenko apărase mai devreme în cursul zilei faptul că s-a alocat o sumă echivalentă cu 13,5 milioane de dolari pentru finalizarea unui muzeu dedicat foametei din anii 1930 din Ucraina, provocată de om şi legată de campania de colectivizare a dictatorului sovietic Iosif Stalin.

El a promovat, de asemenea, un proiect, despre care a spus că este finanţat din fonduri private, pentru a înlocui stema din epoca sovietică de pe scutul statuii "Patria mamă", un monument cu înălţimea de 102 metri înfăţişând o femeie, care se află chiar în faţa muzeului dedicat celui de-al Doilea Război Mondial din oraş.

Tkacenko a promovat, de asemenea, filme şi programe de televiziune legate de războiul împotriva Rusiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.