Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a anunţat că luni că a demarat procedura de control la Biblioteca Naţională a României (BNaR) cu scopul de a se asigura că acţiunile organizate acolo se încadrează „în parametrii evenimentelor culturale”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„S-a lucrat de dimineaţă la acest ordin de ministru. Am luat decizia de a extinde perioada de control, de la 16 decembrie 2019 până la 1 ianuarie 2020. Trebuie verificate mai multe aspecte legate de activitatea din aceasta perioadă. Corpul de control va acţiona astfel încât, după data de 15 ianuarie, să pot face public raportul acestui control”, a scris el pe Facebook.

Gheorghiu a adăugat: „Scopul acestui control nu este acela de a interzice manifestările la Bibliotecă, ci ca acestea să se încadreze în parametrii evenimentelor culturale”.

Evenimentele la BNaR au loc, a spus Gheorghiu, în baza unui ordin de ministru dat de predecesorul lui, Daniel Breaz, cu scopul de a ajuta instituţiile „să facă venituri proprii”.

Deputatul USR Iulian Bulai a sesizat vineri pe Facebook că Sala Atrium a Bibliotecii Naţionale a fost „locaţia autentică”, aşa cum a fost prezentat evenimentul pe reţeaua de socializare, pentru petrecerea „unui Revelion de poveste cu Delia & Co”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.