Ministrul Culturii, András Demeter, a precizat luni, într-o întâlnire online dedicată prezentării bilanţului primelor şase luni de mandat, că "licenţierea individuală sau gestiunea colectivă facultativă nu se aplică drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi în domeniul muzicii, deoarece acestea sunt şi rămân, prin lege, supuse gestiunii colective obligatorii. Aşadar, temerea potrivit căreia artiştii „ar rămâne fără venituri” este lipsită de temei. Reforma discutată vizează drepturile de autor, nu drepturile conexe ale artiştilor, iar în acest plan nu se produce nicio schimbare care să afecteze regimul juridic al artiştilor".
În cadrul prezentării, ministrul Culturii a făcut referire la câteva dintre demersurile importante realizate în această perioadă, precum punerea în consultare publică a proiectului legii managementului cultural, măsuri de sprijin şi promovare a patrimoniului cultural imaterial, reflectate prin includerea cântatului la cobză în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO, precum şi desfăşurarea unor proiecte culturale cu dimensiune internaţională, între care iniţierea, la 1 decembrie 2025, a Anului Cultural România-Italia, dar şi participarea de succes a ţării noastre la târgurile internaţionale de carte.
Un subiect de interes major pentru participanţi l-a reprezentat elaborarea proiectului de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. În acest context, ministrul Culturii a oferit o serie de clarificări de principiu, cu fundament juridic, referitoare la obiectul şi raţiunea demersului legislativ aflat în lucru.
Aceste clarificări vizează delimitarea corectă între drepturile de autor şi drepturile conexe, rolul gestiunii colective, raportarea la legislaţia şi jurisprudenţa europeană, precum şi motivele pentru care este necesară alinierea cadrului normativ naţional la cerinţele Uniunii Europene, inclusiv în contextul procedurii declanşate de Comisia Europeană.
„Pentru a evita confuziile care se perpetuează în mod repetat în această dezbatere, consider necesar să fac câteva clarificări de principiu, fundamentate juridic, care sunt esenţiale pentru înţelegerea corectă a problemei. Înainte de orice, discuţia nu este despre „slăbirea protecţiei autorilor”, ci despre revenirea la regula fundamentală a dreptului de autor: dreptul exclusiv aparţine autorului, iar gestiunea colectivă este un instrument, nu un substitut al consimţământului. Licenţa colectivă extinsă poate exista doar ca excepţie strict justificată, nu ca mecanism generalizat. Orice altă abordare menţine exact cauza pentru care România se află astăzi sub incidenţa unui Aviz Motivat al Comisiei Europene.
În primul rând, trebuie precizat foarte clar că licenţierea individuală sau gestiunea colectivă facultativă nu se aplică drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi în domeniul muzicii, deoarece acestea sunt şi rămân, prin lege, supuse gestiunii colective obligatorii. Aşadar, temerea potrivit căreia artiştii „ar rămâne fără venituri” este lipsită de temei. Reforma discutată vizează drepturile de autor, nu drepturile conexe ale artiştilor, iar în acest plan nu se produce nicio schimbare care să afecteze regimul juridic al artiştilor.
În al doilea rând, este adevărat că dreptul de comunicare publică live nu este reglementat expres de Directiva 2001/29. Însă acest lucru nu îl transformă într-un drept colectiv prin natura sa. Dimpotrivă, comunicarea publică live este, în toate jurisdicţiile europene, un drept exercitat eminamente individual, prin contracte directe, impresariat, producători sau alte forme de reprezentare mandatată. Nici aici nu există o tradiţie europeană a gestiunii colective extinse generalizate.
În al treilea rând, trebuie subliniat un fapt ignorat constant în discursul public: gestiunea colectivă facultativă, bazată pe mandat, funcţionează pentru absolut toate categoriile de drepturi de autor de zeci de ani, de peste 20 de ani inclusiv în România. Cel mai elocvent exemplu este cel al operelor audiovizuale, unde nu a existat niciodată o licenţă colectivă extinsă generalizată şi unde nu s-au semnalat probleme sistemice nici pentru autori, nici pentru utilizatori. Prin urmare, nu discutăm despre un experiment sau un risc ipotetic, ci despre o practică juridică şi economică stabilă.
În ceea ce priveşte Directiva (UE) 2019/790, este corect că aceasta nu interzice în mod absolut licenţa colectivă extinsă. Însă directiva stabileşte criterii extrem de stricte pentru utilizarea acestui mecanism, tocmai pentru că LCEE reprezintă o limitare a dreptului exclusiv al titularilor. Atât legislaţia europeană, cât şi convenţiile şi tratatele internaţionale în domeniul dreptului de autor pornesc de la un principiu fundamental: dreptul exclusiv este regula, iar orice limitare a acestuia este o excepţie, permisă doar în situaţii bine definite, justificate şi proporţionale. Aplicarea generalizată a LCEE pentru muzica ambientală nu îndeplineşte aceste condiţii, fapt constatat explicit de Comisia Europeană.
Aici este punctul central care nu poate fi ocolit: orice gestiune colectivă impusă titularilor de drepturi este, prin definiţie, o limitare a dreptului lor exclusiv. Dreptul de autor nu este un drept „administrativ”, ci un drept patrimonial fundamental, care conferă titularului puterea de a autoriza sau interzice utilizarea operei. A susţine că exercitarea acestui drept exclusiv ar fi o „îngrădire” a drepturilor autorului este nu doar paradoxal, ci contrar întregii arhitecturi a dreptului de autor. Această inversare logică nu serveşte autorilor, ci exclusiv entităţilor care trăiesc din comisionarea gestionării acestor drepturi fără mandat real.
Diferenţa dintre artişti şi autori este esenţială şi trebuie respectată. În timp ce drepturile artiştilor interpreţi sunt, în România, gestionate colectiv obligatoriu, drepturile autorilor sunt drepturi exclusive, care nu pot fi exercitate de un terţ, nici măcar de un organism de gestiune colectivă, fără consimţământul autorului. Această regulă nu este una teoretică, ci a fost reafirmată constant de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În acest sens, paragraful 34 din Hotărârea CJUE în cauza C-306/15 este cât se poate de clar: orice utilizare a unei opere fără consimţământul prealabil al autorului aduce atingere drepturilor acestuia, în afara excepţiilor şi limitărilor prevăzute exhaustiv de Directiva 2001/29.”
Ministerul Culturii va reveni cu prezentarea discuţiilor din cadrul întâlnirii, precum şi cu o sinteză a principalelor rezultate şi direcţii de acţiune aferente primelor şase luni de mandat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
