Opera Naţională Bucureşti încheie Stagiunea Centenară cu un eveniment de referinţă: Bucharest Opera Festival, ce va avea loc între 24 iunie şi 2 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este primul festival care invită în Capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii (Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera Naţională Română Iaşi, Opera Naţională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca şi Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”), cărora li se alătură Opera Română Craiova şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău.

„Bucurie şi poate chiar mândrie sunt singurele sentimente care mă cuprind atunci când trebuie să vorbesc despre evenimente organizate de instituţiile din subordinea Ministerului prin care se promovează excelenţa. Unul de acest fel este şi Bucharest Opera Festival, care încheie Stagiunea Centenară a Operei Naţionale Bucureşti. Vom fi părtaşi zilele acestea ai unui regal artistic oferit de nouă teatre de operă şi balet din spaţiul românesc. Decizia de a invita să se alăture proiectului nostru Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău, o instituţie culturală de renume, este o punte firească între Bucureşti şi Chişinău, capitalele a două ţări ce împart o singură cultură. Bucharest Opera Festival are potenţialul de a deveni un fenomen internaţional, care să aducă an de an cele mai mari companii de operă şi de balet pe scena bucureşteană, dar şi un motor social şi economic pentru comunitate. Industria festivalului este în creştere în ţara noastră, atrăgând un public tot mai divers, cu un important impact atât pe plan cultural, cât şi economic. Le doresc succes colegilor din ONB şi cât mai multe ediţii memorabile!”, a transmis Ministrul Culturii Lucian Romaşcanu.

Publicul este astfel aşteptat la nouă spectacole de operă, operetă şi balet, programate în nouă seri consecutive, aducând în prim plan nouă orchestre, şapte coruri mixte, un cor de copii, două companii de balet, zeci de solişti şi dirijori de top ai scenei muzicale actuale, în total aproape 1500 de muzicieni, balerini şi personal artistic şi tehnic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.