"Să ne arătăm admiraţia, iubirea şi respectul faţă de regele Mihai şi să-i urăm linişte şi sănătate!”, este mesajul transmis de principesa Margareta marţi, când regele Mihai împlineşte 95 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sărbătorim împreună pe Regele Mihai, tatăl meu, ajuns astăzi la vârsta de 95 de ani. Aniversarea Majestăţii Sale are loc în anul împlinirii a 150 de ani în care Coroana Română a servit istoria României, identitatea şi continuitatea naţiunii. Regele Mihai a trăit aproape un secol de viaţă cu simţul datoriei, cu credinţă şi cu iubire de ţară. Copil, el a reunit speranţele naţiunii, a reprezentat Statul şi instituţiile sale. Mai târziu, Regele împreună cu Regina-mamă Elena s-au opus cu demnitate şi curaj unui deceniu de sângeroase dictaturi succesive. După 1947, Regele Mihai a reprezentat simbolul a trei virtuţi: statalitatea, Coroana şi democraţia. În ultimii aproape douăzeci şi şapte de ani regele ne-a învăţat, prin puterea exemplului personal, principiile în care a crezut tot timpul: generozitatea, loialitatea, spiritul de răspundere", este mesajul transmis de Principesa Margareta.

Ea aminteşte şi de Regina Ana, care a încetat din viaţă în 1 august, spunând că aceasta i-a stat alături regelui, cu devotament, întreaga sa viaţă.

Principesa Margareta mai spune că povestea de dragoste a părinţilor săi a mers mai departe decât destinul lor personal, regele Mihai şi regina Ana trăind împreună povestea unui exil, a unei ţări şi a unei jumătăţi dintr-un secol greu de înţeles.

"Să ne arătăm admiraţia, iubirea şi respectul faţă de Regele Mihai şi să-i urăm linişte şi sănătate!” adaugă principesa Margareta.

Regele Mihai I, ultimul monarh din ţările Europei de Est, împlineşte marţi, vârsta de 95 de ani. Îşi va petrece aniversarea la reşedinţa sa din Elveţia, alături de principesele Elena şi Sofia, iar în ţară vor avea loc mai multe evenimente dedicate momentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.