Piaţa de media din România a înregistrat o nouă creştere în 2018, ajungând la 454 milioane de euro la sfârşitul anului, cu 10% mai mult faţă de anul 2017, potrivit noului raport Media Fact Book, care arată că reţelele de socializare şi search-ul au fost principalii piloni în activitatea online.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Piaţa de media va aştepta încă un an pentru a atinge jumătate de miliard de euro. România a intrat într-o perioadă de încetinire a creşterilor economice, fapt care are efecte asupra industriei noastre. Creşterile rapide ale anilor trecuţi nu mai sunt sustenabile, deoarece parametrii importanţi care influenţează volumele cheltuite de advertiseri s-au plafonat, de exemplu: încrederea consumatorului sau puterea de cumpărare, aceasta din urmă deteriorându-se, pe fondul inflaţionist al preţurilor produselor de consum. În acest context, piaţa de media a redus paşii de creştere la 10% în 2018 şi un estimat de 7% în 2019, cu posibilitatea de a fi martorii unor procente mai mici în anii următori”, a transmis într-un comunicat Alexandra Olteanu, director Initiative, agenţia care a realizat raportul.

Investiţiile în TV şi-au continuat creşterea în 2018, cu 10%, atingând nivelul de 300 de milioane de euro, în timp ce restul canalelor – online, radio, OOH – şi-au confirmat trendul ascendent, singura excepţie fiind printul, care continuă să scadă moderat.

În 2019, piaţa de TV va înregistra acelaşi trend, însă într-un ritm mai slab, spre aproximativ 5% în termeni de venituri din vânzări.

Televiziunea a dominat obiceiurile de consum ale românilor, cu o medie de 5,1 ore pe zi în rândul populaţiei din zona urbană, cu vârste între 18 şi 49 de ani. Cu toate acestea, piaţa TV se contractează uşor în favoarea industriei digitale, ca urmare a creşterilor înregistrate în utilizarea internetului şi a tehnologiilor Smart.

Piaţa OOH (Out of Home advertising) şi-a continuat trendul de creştere început în 2017, în ciuda măsurilor legislative, cu un procent de 5% menţinut şi în 2018.

Piaţa de Radio a avut, de asemenea, o tendinţă de creştere, ajungând la 25,7 milioane de euro. Pe de altă parte, dificultăţile din perioada recesiunii au continuat să aibă un impact negativ asupra presei tipărite, care a scăzut pentru al zecelea an consecutiv, cu aproximativ 5%.

În digital, reţelele de socializare şi search-ul rămân principalii piloni în activitatea online. În plus, majoritatea utilizatorilor de internet (76%) au arătat un interes ridicat pentru conţinutul video şi pentru audio streaming, unde este estimată o creştere în următori ani, pe măsură ce apar tot mai multe opţiuni de servicii.

Facebook a rămas foarte popular în România, înregistrand un număr de 10 milioane de utilizatori în 2018.

Normele GDPR de protecţie a datelor nu au redus timpul petrecut în digital şi nu au oprit bugetele să ajungă în online. Pentru 2019 este estimat ca piaţa de publicitate online să crească cu 16% faţă de 2018 (99 milioane de euro).

Pentru anul acesta, Initiative estimează o nouă creştere a pieţei de media cu până la 7% (485 milioane de euro).

În ceea ce priveşte topul investitorilor în publicitate în 2018, la fel ca în anul precedent, cele mai mari bugete au fost alocate de companiile din industria farmaceutică, urmate de cele de telecomunicaţii mobile, respectiv cosmetică, îngrijire personală şi frumuseţe.

Consumatorii au cheltuit în magazine online, în medie, 10 milioane de euro pe zi, o creştere semnificativă faţă de 2017, când au fost cheltuiţi 7,67 milioane de euro.

Media Fact Book este raport de analiză a pieţei româneşti de media şi publicitate, ghid editat anual de agenţia Initiative, începând cu 1997.

Ediţia din 2019 include un capitol special dedicat fenomenului video streaming, cercetare bazată pe servicii actuale şi predicţii pentru viitor, şi un capitol dedicat evoluţiei economiei româneşti în 2018 şi 2019, alături de o analiză a pieţei de media în Europa Centrală şi de Est.

Raportul integral poate fi descărcat în format digital, gratuit, de pe mediafactbook.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.