Fotograful Petruţ Călinescu lansează, după 10 ani, rezultatele deocumentării unei noi etape din evoluţia schimbărilor pe care migraţia le-a provocat în satele din nordul ţării, în special Ţara Oaşului. Prin adăugarea unei noi decade de documentare, proiectul „Mândrie şi Beton (2010-2023)” realizează cea mai lungă documentare vizuală a unui fenomen social din România de până acum.
Noul album „Mândrie şi Beton” va putea fi tipărit dacă cititori vor sprijini iniţiativa cumpărând în avans un exemplar. La fiecare 25 de albume achiziţionate, se va debloca un capitol din webdocumentarul „Mândrie şi Beton. După 10 ani” de pe site-ul Centrului de Fotografie Documentară.
Într-un context în care, fie din motive comerciale, fie politice, se promovează imaginea unui sat idilic, neatins de schimbări, prin proiectul „Mândrie şi Beton” a fost documentat un fenomen unic şi ireversibil: dispariţia satului tradiţional.
O expoziţie foto poate fi văzută până pe data de 18 iunie, la Muzeul de Artă din Cluj, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
Deşi a trecut o pandemie şi a izbucnit un război chiar la graniţa de nord a ţării, uliţele betonate de oameni pe banii lor se blochează vara în “buşoane” (blocaj în trafic în franceza oşenească) de maşini cu numere străine la fel ca în urmă cu un deceniu. Casele albastre din lemn, devenite magazii de materiale de construcţii pentru noile vile de beton, au dispărut pe măsură ce s-au terminat şantierele, pe uliţe gonesc în continuare maşini decapotabile, pe costumele populare a crescut numărul de cristale Swarovski, la gât miresele oşence au început să poarte globuri de Crăciun, au apărut cizme tradiţionale în culori aprinse, pălinca nu se mai bea din sticle în formă de Tour Eiffel şi nu mai vezi deloc căpiţe de fân făcute de mână, ci doar baloţi cilindrici, scuipaţi pe câmp de utilaje agricole moderne.
Unii dintre oamenii intervievaţi acum 10 ani, nu mai sunt. S-au dus şi au rămas acasă, mărturii ale viselor lor, case la roşu înghiţite de iederă. Pe străzile din Negreşti Oaş tinerii vorbesc între ei în limbi străine, bătrânii îşi sorb nepoţii şi strănepoţii din priviri, dar nu înţeleg o boabă din ce spun.
Cele mai multe construcţii s-au terminat. Satul arată ca o suburbie a unui oraş occidental. Ce nu se vede, dar se aude aproape în orice casă, este că viaţa „afară” s-a aşezat. Oşenii şi-au cumpărat case pe pământ la Paris, le-au spart, le-au renovat, au umplut grădinile de flori. Acolo la Paris se ştie care sunt case de români. Numai la noi vezi case aşa de îngrijite şi grădini care dau pe-afară de flori. (Cotroş, com. Certeze, Negreşti-Oaş)”.
Recent, o fotografă azeră, Rena Effendi a câştigat o serie de premii cu un reportaj intitulat “Built on grass” - despre viaţa cotidiană a ţăranilor din Maramureş. În fotografii regăsim un Maramureş atemporal, idilic, unde ţăranii poartă costume tradiţionale, femeile spală la râu iar pâinea se coace în casă. În acelaşi timp, în pline restricţii cauzate de criza Covid 19, aeroporturile din nordul ţării aranjau zboruri pentru emigranţii români vitali economiei vestice. Aceste două lumi diferite există şi co-există, aceasta fiind şi intenţia esenţială a proiectului: de-a le surprinde împreună, cât timp mai convieţuiesc.
„Mândrie şi Beton” (2010-2023) este un proiect CdFD, cofinanţat de World Press Photo, Robert Bosch, Ordinul Arhitecţilor din România din Timbrul de Arhitectura (OAR) şi Administraţia Fondului Cultural National (AFCN). De-a lungul timpului, a fost publicat atât în presa naţională, cât şi în presa internaţională - Sunday Times (UK), 6Mois (FR), Bloomberg Business Week (USA), New Statesman (UK), Alternatives Internationales (FR), Southern People Weekley (China).
Albumul „Mândrie şi Beton”, tipărit în 2013 (cu imagini din 2010-2012), a fost posibil doar pentru că 260 de susţinători l-au cumpărat în avans, ajutând astfel la strângerea fondurilor necesare pentru a acoperi o bună parte din costuri. 10 ani mai târziu, ne propunem o reeditare a lui, într-o formulă grafică complet diferită, cu un conţinut nou (2015-2023) în proporţie de aproximativ 50%.
Editat de CdFD (Centrul de Fotografie Documentară), cu un design de Alice Stoicescu, noul album va avea aproximativ 200 de pagini, va fi tipărit offset pe hârtie premium şi este estimat să iasă din tipar la sfârşitul anului 2023.
Centrul de Fotografie Documentară (CdFD)
Lucrăm la proiecte de fotografie pe termen lung şi le încheiem cu expoziţii, albume şi tipărituri experimentale. Oferim granturi de fotografie, am lansat prima colecţie tipărită de fotografie documentară din România şi creştem o arhivă digitală pe www.cdfd.ro.
Petruţ Călinescu este un fotograf independent, cofondator al Centrului de Fotografie Documentară. A lucrat pentru principalele cotidiene din România ca fotograf, iar astăzi este reprezentat de agenţia londoneză Panos Pictures. Printre proiectele sale documentare pe termen lung se numără: Mândrie şi Beton, The Black Sea, La Garaje, Periferia B. Portofoliul său poate fi văzut pe www.petrut-calinescu.com.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
