Maia Sandu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), fost ministru al Educaţiei în Republica Moldova, va susţine conferinţa "De ce alegerile parlamentare din Republica Moldova de la începutul anului viitor sunt importante pentru România?", duminică, 21 octombrie, de la ora 11.00, la Sala Mică a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La 27 de ani de independenţă, Republica Moldova este, probabil, în cel mai jos punct al existenţei sale. Cel puţin o treime din populaţie şi-a pierdut încrederea că poate construi un viitor demn acasă şi a plecat din ţară, iar oamenii care au rămas sunt cuprinşi de un sentiment de deznădejde profundă. Corupţia şi guvernarea proastă sunt cauzele principale ale situaţiei şubrede în care a ajuns Republica Moldova. Pentru a distrage atenţia de la abuzurile comise, partidele politice au exploatat intens clivajele din societate, aceasta fiind în continuare adânc divizată între cei care sunt gata să renunţe la democraţie, asociind-o cu guvernele care au cauzat corupţia, sărăcia şi migraţia, sperând că modelul estic, autoritar, i-ar putea scăpa de mizerie şi cei care vor să trăiască într-o ţară liberă, după modelul occidental.

Slăbirea instituţiilor statului prin capturarea acestora de către guvernarea oligarhică, subminarea procesului democratic, inclusiv prin anularea alegerilor locale din Chişinău şi modificarea sistemului electoral în favoarea partidului socialiştilor şi în detrimentul partidelor pro-europene de opoziţie, lipsa oricărui sprijin popular pentru partidul de la guvernare, dar care ţine cu orice preţ să păstreze puterea reprezintă riscuri majore pentru asigurarea unor alegeri libere şi corecte şi, respectiv, pentru rezultatul acestora.

Menţinerea puterii de către regimul Plahotniuc-Dodon în forma existentă sau în oricare altă formă va conduce la schimbarea, cel puţin pe termen mediu, a structurii alegătorilor în favoarea celor care votează pentru partide apropiate regimului de la Kremlin. Situaţia demografică, migraţia masivă pe segmentul pro-european şi reticenţa guvernării de a crea condiţii pentru participarea diasporei la vot vor lipsi Republica Moldova de masa critică de alegători pro-democraţie.

Guvernării actuale îi convine să ţină Republica Moldova într-o zonă gri, unde exponenţii regimului fac regulile de joc, extrag rente economice din afaceri ilegale, fără să fie traşi la răspundere, rămân la putere prin metode mai puţin democratice. Iniţiativele recente ale Parlamentului de la Chişinău susţin suspiciunile că guvernarea şi-a propus crearea unei zone off-shore pe teritoriul Republicii Moldova. La fel, sunt foarte îngrijorătoare discuţiile tot mai frecvente despre planurile Rusiei de federalizare a Republicii Moldova, care nu înseamnă altceva decât „transnistrizarea“ ţării şi care va aduce Rusia la hotar cu România.

Maia Sandu, economist, mai recent politician, a fost ministru al Educaţiei în Republica Moldova, în perioada 2012-2015. A iniţiat mai multe reforme în domeniul educaţiei şi a întreprins măsuri de combatere a corupţiei (după estimările Transparency International, valoarea totală a mitei plătite în educaţie în perioada primilor doi ani de mandat s-a redus cu 50%). Activitatea de la minister i-a adus capital politic. După descoperirea furtului miliardului, care a compromis iremediabil clasa politică de la Chişinău, în mai 2016, a creat împreună cu alţi colegi un partid nou - Partidul

În toamna aceluiaşi an, ea a participat la alegerile prezidenţiale, unde a acumulat 47.9% din voturi. În continuare construieşte un partid altfel.

După facultate, a lucrat la Ministerul Economiei din primii ani de existenţă a acestuia. A urmărit îndeaproape elaborarea reformelor de tranziţie şi a trăit, alături de majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova, insuccesul acestor reforme. Ulterior s-a angajat la Reprezentanţa Băncii Mondiale la Chişinău, unde a continuat să lucreze asupra programelor de reforme în diverse domenii. În 2009-2010 a făcut un program de masterat în administrare publică la Kennedy School of Government, Harvard, iar în următorii doi ani a lucrat în calitate de consilier al unuia dintre directorii executivi ai Băncii Mondiale la Washington DC.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.