”Sculptorul Rodin pictând”, lucrare realizată de Camille Claudel la sfârşitul secolului al XIX-lea, va fi expusă temporar în Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă al României, până pe 4 iunie, în cadrul seriei de conferinţe ”Opere în prim plan”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucrarea expusă va reprezenta punctul de plecare al conferinţei ”Artistul şi imaginea sinelui”, care va avea loc sâmbătă, de la ora 18.00, şi va fi susţinută de dr. Mălina Conţu, muzeograf în cadrul Secţiei de Artă Europeană a MNAR.

”În timp, profilul artistului s-a conturat prin intermediul remarcilor unor istorici, scriitori şi filozofi, dar şi prin intermediul creaţiei personale (portrete sau autoportrete). Un moment important pentru aceste dezbateri/reprezentări îl constituie epoca modernă, în special a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când statutul artistului a dobândit un profil distinct, marcat de o personalitate pregnantă, derivată din ideologia geniului romantic. În acest context, profilul unic pe care Camille Claudel îl conferă sculptorului Auguste Rodin în această mică sculptură, unicat în lume, are un caracter aparte”, a explicat dr. Mălina Conţu.

În paralel, prilejuită de expunerea sculpturii lui Camille Claudel, va avea loc şi o reprezentaţie de teatru dedicată vieţii şi operei sculptoriţei franceze, o punere în scenă a piesei lui Georgette Garbès Putzel întituală ”Fugato Labile”, un spectacol al Asociaţiei Femeilor din Teatru IF.../DACĂ …Pentru Femei. 

Conferinţa va avea loc, sâmbătă, la ora 18.00, fiind reluată miercuri, 3 mai, de la ora 16.00. Înscrierea se face prin e-mail la adresa programari@art.museum.ro sau la numarul de telefon 021.314.81.19.

Anul acesta este centenarul Auguste Rodin, iar MNAR va participa cu sculptura ”Somnul”, de Constantin Brâncuşi, la expoziţia ”Rodin. L’exposition du centenaire”, organizată la Grand Palais, în perioada 20 martie-31 iulie. 

Camille Claudel (8 december 1864 - 19 cctober 1943) a fost sculptoriţă şi graficiană de origine franceză. A murit într-un spital pentru bolnavi mintal, dar a cunoscut recunoaşterea pentru originalitatea operei sale. A fost sora mai mare a poetului şi diplomatului Paul Claudel, şi ucenica, iubita şi muza lui Auguste Rodin. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.