Lista nominalizaţilor pentru premiul Turner, cea mai prestigioasă distincţie pentru artă acordată în Marea Britanie, este, pentru prima dată, alcătuită din colective care au ajutat „să inspire schimbarea socială prin artă”, au anunţat organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei cinci finalişti, grupuri care în ultimul an au lucrat pentru comunitate, au fost anunţaţi vineri.

Alex Farquharson, preşedintele Turner Prize şi directorul Tate Britain, a spus că este avută în vedere captarea şi reflectarea stării momentului în arta contemporană britanică.

„După un an de carantine, când foarte puţini artişti au putut să expună public, juriul a selectat cinci colective extraordinare a căror muncă nu doar a continuat în pandemie, ci a devenit chiar mai relevantă ca rezultat”, a transmis el într-un comunicat, citează BBC.

Array Collective (Belfast), Black Obsidian Sound System (Londra), Cooking Sections (Londra), Gentle/Radical (Cardiff) şi Project Arts Works (Hastings) sunt finaliştii.

Colectivele au realizat, între altele, lucrări de artă în sprijinul schimbării legilor în Irlanda de Nord, o petrecere de 24 de ore cu scopul de a strânge fonduri pentru comunităţile queer şi de culoare.

Anul trecut, premiul Turner nu a fost acordat, din cauza pandemiei, şi a fost înlocuit cu un fond pentru artiştii aflaţi în dificultate.

În 2019, el a fost împărţit între cei patru nominalizaţi, la cererea acestora - Lawrence Abu Hamdan, Helen Cammock, Tai Shani şi Oscar Murillo.

Acum este prima dată când juriul Turner Prize a selectat exclusiv colective artistice, despre care juraţii au spus că au arătat solidaritate cu diverse comunităţi din Marea Britanie în ultimele 12 luni.

O expoziţie cu lucrările lor va fi deschisă la Herbert Art Gallery şi Museum in Coventry din 29 septembrie 2021 până în 12 ianuarie 2022, ca parte a sărbătorii UK City of Culture 2021. Câştigătorul va fi anunţat pe 1 decembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.