Reputatul coregraf britanic Liam Scarlett, care a părăsit primăvara trecută Royal Ballet după apariţia mai multor acuzaţii de comportament sexual neadecvat, a murit la vârsta de 35 de ani, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decesul său prematur a fost anunţat sâmbătă seară de familia sa, însă nu a fost divulgată cauza.

În urmă cu o zi, Royal Danish Theatre a anulat un spectacol al lui în urma unor acuzaţii de comportament inacceptabil.

Royal Ballet din Londra l-a exonerat după o anchetă independentă, însă coregraful a părăsit compania. Activitatea lui Liam Scarlett la Royal Ballet s-a încheiat în martie 2020. „Putem confirma că ancheta independentă s-a încheiat şi a dovedit că nu au fost găsite motive pentru a face acuzaţii legat de presupusele contacte cu elevii de la The Royal Ballet School”, a anunţat atunci instituţia.

Scarlett s-a alăturat ei în 2006, ca dansator, şi s-a retras şase ani mai târziu pentru a se concentra pe coregrafie. Artistul în rezidenţă a creat unele dintre cele mai importante spectacole recente ale companiei, inclusiv o nouă producţie „Swan Lake”, în 2018.

El a fost suspendat din post în august 2019, după ce au fost formulate pe numele său mai multe acuzaţii de comportament neadecvat faţă de studenţi. Drept urmare, şi Queensland Ballet din Australia a renunţat să mai lucreze cu el.

Vineri, Royal Danish Theatre a anunţat că anulează producţia plănuită pentru baletul „Frankenstein”, pentru care Scarlett era coregraf invitat, după ce au apărut acuzaţii privind comportamentul lui faţă de echipa de aici care vizau momente din 2018 şi 2019.

Într-un comunicat în care a fost anunţat decesul lui, familia a spus: „În acest moment dificil pentru toată familia noastră, vă rugăm să ne respectaţi intimitatea pentru a ne permite să jelim pierderea”.

Royal Opera House a scris pe Twitter: „Gândurile noastre se îndreaptă spre prieteni şi familie în acest moment foarte trist”.

Royal Ballet a transmis că este „profund întristat să afle vestea morţii lui Liam Scarlett”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.