Documentarul „Lemn/ Wood”, care vorbeşte despre tăierile ilegale de păduri din România, va avea premiera la Festivalul Internaţional de Film Documentar Copenhaga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Documentarul semnat de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst şi Ebba Sinzinger, care urmăreşte fenomenul tăierilor ilegale şi al comerţului cu lemn din România, Peru, Rusia şi China, va avea premiera internaţională pe 23 martie, în competiţia F:act Award din cadrul CPH:DOX.

Festivalul Internaţional de Film Documentar Copenhaga, care are loc în perioada 18 - 29 martie, este unul dintre cele mai importante festivaluri de profil din Europa.

„Lemn” urmăreşte investigaţiile iniţiate de Alexander Von Bismarck, unul dintre urmaşii lui Otto Von Bismarck şi actualul director al organizaţiei non-guvernamentale Environmental Investigation Agency. Aceste investigaţii au fost desfăşurate în România, Peru, Rusia şi China. Cu ajutorul camerei ascunse, echipa a documentat traseul lemnului, din pădure până în casele noastre.

Regizoarea şi producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan a realizat, în urmă cu 10 ani, un scurtmetraj pe tema tăierilor ilegale şi tot ea a fost cea care a semnalat în urmă cu aproximativ 7 ani ONG-ului american Environmental Investigation Agency (EIA) problema tăierilor ilegale de lemn din România. Insistenţa ei l-a adus în România pe Alexander von Bismarck, directorul EIA. 

„Am iniţiat acest demers deoarece mi-am dorit să înţeleg şi să documentez o muncă importantă, aceea a luptei împotriva tăierilor abuzive şi ilegale de lemn. Prin intermediul acestui proiect documentar, Alexander von Bismarck a venit prima dată în România şi de atunci echipa lui luptă împotriva tăierilor abuzive sau ilegale de la noi din ţară. Am dorit să înţeleg întregul proces al tăierilor de lemn şi al comerţului cu lemn şi să-l prezentăm unui public cât mai larg, astfel încât să avem acces în interiorul unul sistem care are probleme importante ce trebuie expuse”, a transmis Monica Lăzurean-Gorgan.

Filmul atrage atenţia asupra legislaţiei deficitare în privinţa protejării pădurilor, precum şi  asupra impactului pe care defrişările masive le au asupra mediului.

„Lemn” va putea fi văzut în România în această vară în câteva proiecţii speciale, iar lansarea filmului în cinematografe va fi anunţată în cursul lunilor viitoare.

Filmul este o coproducţie cu Austria şi Germania prin 4 Proof Film (România), WildArt Film (Austria) şi Film Tank (Germania). Documentarul „Lemn” este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Creative Media, Eurimages, Institutul de Film Austriac, Fondul de Film din Viena, Televiziunea ORF, Fondul de Film din Hamburg şi Medienboard Berlin.

Monica Lăzurean-Gorgan este producătoare şi regizoare de film. A regizat documentarele „Doar o răsuflare”, „Dacii liberi” şi „Lemn”. A produs, co-produs sau a fost producător delegat pentru mai multe lungmetraje de ficţiune şi documentare care au fost selectate şi premiate la Sundance, Berlinale, Locarno („Acasă”, „Doar o răsuflare”, „Chuck Norris vs. Communism”, „Domestic”, „Colivia”, „Timebox”).

Michaela Kirst este regizoare şi producătoare din Germania. A co-regizat documentarul observaţional „Isus, te iubesc!” şi, în prezent, lucrează cu televiziuni precum ARTE şi ZDF.

Ebba Sinzinger este producătoare în Austria. Are în portofoliu filme precum „Pianomania”, „Refugee Lullaby” şi „The Forgotten Space”.

Environmental Investigation Agency  este o organizaţie non-guvernamentală din SUA care iniţiază investigaţii în legătură cu problemele de mediu. Informaţiile, datele şi dovezile colectate sunt predate autorităţilor din ţările în care sunt derulate investigaţiile. A fost una dintre organizaţiile care a jucat un rol cheie în interzicerea la nivelul legislaţiei din SUA a importului de lemn cu provenienţă neclară.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.