"Jurnalul necenzurat" al lui Vaslav Nijinski, unul dintre cei mai mari dansatori din toate timpurile, este publicat pentru prima dată în limba română de editura Nemira.
Scrise în iarna 1918-1919, când Nijinski se afla în Elveţia, împreună cu soţia şi fiica sa, caietele sale sunt mărturia bulversantă a unei vieţi dedicate creaţiei. În plină tinereţe şi glorie, artistul e pe punctul de a ceda în faţa nebuniei. Arta şi viaţa cotidiană palpită în pagini care vorbesc mai ales despre suferinţă şi căutare repetitiv, obsesiv, incoerent, violent.
Cartea apare în colecţia Yorick de arte ale spectacolului şi reuneşte "Caietele" lui Vaslav Nijinski, traduse după originalul rus, de Raluca Rădulescu.
"Eu sunt Nijinski. Eu sunt un om simplu. Eu am obiceiuri mizerabile, dar vreau să le îndrept. Eu vreau ca oamenii să îmi arate unde greşesc, căci vreau să-şi facă griji pentru mine. Eu îmi voi face griji pentru alţii, dar şi pentru mine îşi vor face griji toţi. Eu vreau o grijă din dragoste, nu din răutate. Eu nu vreau favoruri. Eu nu sunt iertare. Eu sunt iubire. Eu vreau să vorbesc despre iubire. Eu voi vorbi despre iubire", spunea Vaslav Nijinski.
Vaslav Fomici Nijinski (1890-1950), unul dintre cei importanţi artişti din secolul XX, a fost vedetă a Baletelor ruse (1908-1913 şi 1916-1917) şi unul dintre cei mai mari dansatori ai epocii sale.
A revoluţionat formele baletului clasic prin mijloace de expresie neconvenţionale. Creaţii remarcabile, prin tehnica săriturilor şi forţa expresivă (Silphide, Cleopatra, Şeherezada, După-amiaza unui faun etc.). Fiul a doi dansatori polonezi, a studiat dansul de mic, iar la optsprezece ani deja avea roluri principale în trupa de la Mariinsky Teatr. Întâlnirea de la Paris cu Serghei Diaghilev, mare promotor al artei ruse, a însemnat enorm pentru cariera sa. În capitala Franţei a avut succese uriaşe, în perioada în care Baletele ruse înfiinţate de Diaghilev, de-acum protectorul său, erau din ce în ce mai cunoscute. La Teatrul Mariinsky, a început să semneze coregrafii de spectacol, propunând mişcări revoluţionare. Sub semnul angoasei, existenţa sa a stat tot timpul şi sub semnul lui Diaghilev, maestrul de care ucenicul a încercat de mai multe ori să fugă şi să-şi formeze propria trupă, ceea ce nu a reuşit însă.
În Primul Război Mondial, Nijinski, cetăţean rus, a fost convocat în Ungaria, dar Diaghilev i-a aranjat un turneu în America şi aşa a putut scăpa. Atunci au apărut, spun martorii din epocă, primele semne de dementia praecox. În 1919, a avut o cădere nervoasă şi cariera sa a luat sfârşit. A fost diagnosticat cu schizofrenie şi dus la un sanatoriu din Elveţia. A murit pe 8 aprilie 1950 într-o clinică de la Londra, unde a fost înmormântat. După aceea rămăşiţele sale au fost strămutate la cimitirul din Montmartre, Paris. Jurnalul său a fost scris în cele şase săptămâni petrecute la sanatoriul din Elveţia, înainte ca diagnosticul să-l condamne pe veci la izolare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
