Jurnalistul german Paul Arne Wagner, care a participat la protestul antiguvernamental de miercuri din Piaţa Victoriei şi care a fost reţinut timp de două ore de jandarmi, contrazice spusele Jandarmeriei Române, explicând într-un nou mesaj pe Facebook că nu a forţat pe nimeni, din contră, el a fost cel "forţat" şi că se aştepta la "scuze" şi "demisii" ale unor şefi ai instituţiei şi nu la "calomnii" din partea acestei instituţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ne-am fi aşteptat astăzi la scuze de la Jandarmeria Română pentru comportamentul de ieri la Guvern, la câteva demisii ale şefilor acestei instituţii. În schimb, Jandarmeria a ieşit cu declaraţii mincinoase de tipul Radio Erevan", a scris el.

"Purtarea, la vedere, a unui badge inscripţionat PRESS nu reprezintă un act oficial", a transmis Jandarmeria referindu-se la jurnalistul german, "adăugând calomnios că am "susţinut" că sunt jurnalist".

Wagner a precizat: "Legitimaţia mea de presă, pe care o purtam la vedere, urmează formatul internaţional, a fost acceptată de toate instituţiile naţionale, europene şi internaţionale unde am lucrat până acum. Dacă Jandarmeria Română se consideră o instituţie potrivită să decidă cum trebuie să arate legitimaţiile de presă, ar trebui să comunice public. Ar trebui să putam banderole? Şepcuţe cu cozoroc la spate? Sau simplu să ne punem girofar în creştet?", s-a întrebat ironic jurnalistul, subliniind că în momentul înc are a fost ridicat de forţele de ordine avea asupra lui "legitimaţie, rucsac mare cu echipament, o cameră la gât".

În replică, el mai spune că un "costum de intervenţie al fortelor speciale ale jandarmeriei, costumul acesta de luptător cu platoşe, fără nicio inscripţie la vedere, nu reprezintă nici el un "act oficial". Nu au niciun însemn, iar noi nu avem cum să ne dăm seama că cine sare pe noi este un angajat al statului, şi care anume, sau un hoţ".

"Cel în cauză a forţat dispozitivul de jandarmi aflat la trecerea de pietoni", a mai spus Jandarmeria Română despre jurnalist. 

"M-am uitat în dicţionarul de limba română, că poate am înţeles greşit: Dispozitiv înseamnă "dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acţiuni de luptă". Mie nu mi se pare alegerea potrivită a cuvintelor când încerci să te adresezi cetăţenilor. Eu nu am forţat pe nimeni, singurul om forţat în situaţia respectivă am fost eu. Şi totuşi, e clar că un singur om nu poate forţa nici dispozitive şi nici formaţiuni de luptă", a indicat el.

Potrivit Jandarmeriei Române, "orice persoană care participă la acest gen de evenimente publice trebuie să aibă un comportament adecvat şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine care se află în stradă pentru liniştea şi siguranţa tuturor cetăţenilor".

"Eu nu am primit nicio indicaţie de la forţele de ordine - care nu pot, sau nu ştiu să comunice. Şi singurii din povestea aceasta care nu au avut un comportament adecvat, şi care au pus în pericol siguranţa cetăţenilor, au fost jandarmii", afirmă Wagner.

Jurnalistul a mai precizat că împreună cu echipa Passport Productions documentează de mai bine de un an protestele, "pentru un film documentar de lungmetraj, şi în consecinţă am văzut şi documentat multe abuzuri ale Jandarmeriei. Mie mi-e deja ruşine că atunci când se vorbeşte despre abuzurile de ieri se vorbeşte atât de mult despre mine, când ceea ce contează e că ce mi s-a întâmplat mie se întâmplă de atâta timp la proteste (e adevarat că dimensiunea lor a crescut, ca şi numarul celor ridicaţi). Ceea ce e cu adevărat important este că ce mi s-a întâmplat mie se întâmplă atât de multor cetăţeni români care încearcă să folosească dreptul la libera exprimare şi protest. Şi mult mai rău, oamenii sunt bătuţi. Chiar ieri am întâlnit în secţia de poliţie un cetăţean care fusese lovit, încătuşat, care nici el nu a avut dreptul să citească procesul lui verbal. Şi mie mi se pare că despre asta nu suntem suficient de revoltaţi".

Peste 4.000 de oameni au protestat, miercuri, timp de aproximativ cinci ore, în Piaţa Victoriei din Capitală faţă de modificarea codurilor penale. În timpul protestelor, au avut loc altercaţii între manifestanţi şi jandarmi, opt persoane fiind ridicate de forţele de ordine şi duse la Poliţie. Manifestaţia a degenerat după ora 21.00, după ce mai mulţi protestatari au vrut să se aşeze pe carosabil pe bulevardul Aviatorilor, care este închis circulaţiei rutiere, şi au existat îmbrânceli între protestatari şi jandarmi.

Un alt protest a avut loc, miercuri, în Palatul Parlamentului faţă de modificarea Codurilor penale, dar şi în Parcul Izvor, unde deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a fost huiduit, a fost împins de unul dintre protestatari şi a avut nevoie de protecţia jandarmilor, care l-au escortat până la metrou. Protestul a început în timp ce premierul Viorica Dăncilă prezenta în plenul Parlamentului pregătirile pentru preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.