Cel puţin 192 de ţări vor participa la Expoziţia Universală din 2020 de la Dubai, au anunţat joi organizatorii, în timp ce la Paris, Biroul internaţional de expoziţii a transmis că Israelul a fost invitat de emiratul arab din Golf, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Ierusalim, ministrul Afacerilor străine a confirmat participarea statului evreu. "Suntem încântaţi să facem parte din această întreprindere comună", a subliniat el. 

"Am invitat toate ţările din lume fără excepţie, conform cu angajamentul nostru de a realiza din Expo 2020 Dubai un eveniment şi o platformă cu adevărat internaţionale pentru întreaga umanitate", a declarat un oficial de la Dubai într-un comunicat. 

Expo 2020 Dubai va fi "cea mai cuprinzătoare şi internaţională expoziţie organizată vreodată", a spus el, amintind că de peste 170 de ani expoziţiile universale sunt evenimente "apolitice". 

Cu puţin timp înainte, la Paris, Vicente G. Loscertales, secretarul general al Biroului internaţional al expoziţiilor (BIE), a precizat că prin invitaţia adresată tuturor ţărilor lumii, "inclusiv statului Israel", prin participarea la acest eveniment, organizatorii Expo 2020 "reflectă cu adevărat spiritul universal al expoziţiilor". 

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a salutat această invitaţie. 

Dubai este unul dintre cele şapte emirate ale federaţiei Emiratelor Arabe Unite, o ţară care nu întreţine relaţii diplomatice cu Israelul. Cu toate acestea, Emiratele au primit recent mai mulţi miniştri israelieni, într-un moment în care ţara din Golf împărtăşeşte aceeaşi îngrijorare cu statul evreu în legătură cu Iranul.             

Expo 2020 va începe la 20 octombrie anul viitor şi va continua până la 20 aprilie 2021.

Precedentele Expoziţii universale au avut loc la Milano în 2015 şi la Shanghai în 2010. Ele au atras 21,5 milioane de vizitatori, respectiv 73 de milioane.

Guvernul de la Dubai a cheltuit deja peste 40 de miliarde de dolari (35,9 miliarde de euro) pentru mari proiecte de infrastructură legate de Expo 2020, inclusiv o nouă linie de metrou care a costat 2,9 miliarde de dolari şi extinderea aeroportului internaţional Al Maktoum, în apropiere de locul unde va avea loc expoziţia. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.