Teodor Hossu Longin, directorul de programe al Trafic TV, prezintă proiectul de televiziune dedicat traficului din România într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro, în care spune că este vorba despre un experiment şi că grila de programe va include emisiuni pentru educarea telespectatorilor, astfel încât să se corecteze probleme din trafic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Teodor Hossu Longin povesteşte că ideea lansării televiziunii Trafic TV a venit din observaţia că în fiecare zi jurnalele de ştiri conţin informaţii despre accidente cu urmări grave şi despre un trafic din ce în ce mai dificil.

El explică faptul că, pe lângă infrastructura ”jalnică”, este vorba şi despre o lipsă de educaţie rutieră, de civilizaţie în trafic, domeniu în care Trafic TV va interveni, pentru a corecta aceste probleme.

Data propusă iniţial pentru începerea emisiei Trafic TV a fost 1 mai 2017, dar aceasta ar putea fi modificată în funcţie de felul în care vor decurge negocierile cu operatorii de cablu, potrivit lui Teodor Hossu Longin.

 

Cum a apărut ideea de a lansa Trafic TV în România?

Teodor Hossu Longin: Într-o ţară în care există peste 7 milioane de permise de conducere şi mai mult de 5,5 milioane de automobile înmatriculate, dar care deţine în Europa recordul negativ de accidente mortale pe an, cred că era mai mult decât necesar un asemenea post de nişă. Ideea ne-a venit când am realizat că în fiecare zi vedem la jurnalele de ştiri o sumedenie de tamponări cu urmări grave, un trafic din ce în ce mai dificil şi mai haotic, aceleaşi imagini cu blocaje rutiere, fie că e vorba de marile oraşe, fie că discutăm despre DN1 sau Autostrada Soarelui în final de săptămână. Pe lângă infrastructura jalnică, ne-am dat seama că este vorba şi despre o lipsă de educaţie rutieră, de civilizaţie în trafic. Iar aici vrem să intervenim noi, pentru a încerca să corectăm aceste probleme. 

Aveţi vreun model între televiziunile din străinătate?

Teodor Hossu Longin: Există numeroase canale TV de acest tip, mai ales în Statele Unite ale Americii, fiecare cu particularităţile sale. Am urmărit câteva dintre ele, ne-am inspirat din anumite emisiuni, am văzut cum au gândit şi realizat grila de programe. Dar atât. Trafic TV va reflecta realităţile româneşti, aşa încât e greu să spunem că avem un model străin. 

Ce audienţă medie credeţi că veţi avea în primul an?

Teodor Hossu Longin: E greu de discutat despre audienţă, mai ales că va fi, totuşi, un experiment. Reuşit, sperăm noi. Dacă piaţa este deschisă către subiectele şi emisiunile pe care le vom propune noi, într-un scenariu optimist, sperăm la 0,4, poate 0,5 rating mediu pe întreaga zi.

Care este publicul-ţintă?

Teodor Hossu Longin: Trafic TV se va adresa cu preponderenţă unui public activ, ”all-urban”, cu vârste cuprinse între 18-50 de ani, cu studii medii şi superioare. În mod evident, abordarea publicului ţintă nu este restrictivă şi sperăm că produsul finit, adică programele noastre, să îşi dovedească repede utilitatea şi să devină atractive şi pentru alte categorii de telespectatori.

Spuneaţi în şedinţa CNA că vă propuneţi să educaţi telespectatorii în ceea ce priveşte traficul. Cum veţi face acest lucru?

Teodor Hossu Longin: Vom avea zilnic invitaţi cu care vom discuta în direct în cadrul programului ”Prime Time Trafic” despre diverse subiecte legate de circulaţia pe drumurile publice, despre pregătirea maşinii pentru iarnă şi vară, despre condusul defensiv, starea tehnică a automobilului şi altele. Vor fi specialişti din cadrul Poliţiei Rutiere, ISU, medici de pe Ambulanţe, piloţi profesionişti, mecanici de top, care vor împărtăşi din experienţa lor celor interesaţi. Mai mult, cu mare parte dintre ei vom face şi demonstraţii practice, pe care le vom include în emisiuni speciale.

Veţi avea şi emisiuni dedicate şi/ sau prezentate de copii?

Teodor Hossu Longin: Dedicate copiilor, da, cu siguranţă, pentru că acestea vor face parte din ceea ce am spus puţin mai sus, adică educaţie rutieră. Ca să fiu sincer, nu ne-am gândit la o emisiune prezentată de un junior, dar poate fi o idee bună.

Ce vom vedea la Trafic TV?

Teodor Hossu Longin: Există o vorbă universal valabilă care spune că orice idee costă bani, aşa încât nu voi dezvălui structura grilei de programe, dar vă pot spune că vor fi, pe lângă deja amintitul ”Prime Time Trafic”, emisiuni despre tot ceea ce are legătură cu traficul - pe stradă, calea ferată, apă şi în aer - într-un fel sau altul. Vom lega de acest subiect deosebit de generos, zone turistice româneşti mai puţin cunoscute, momente şi personaje de referinţă din istoria transportului, piaţa auto-moto-velo, noutăţi şi informaţii diverse.

Când va începe emisia?

Teodor Hossu Longin: Iniţial, ne-am propus data de 1 mai 2017, dar totul depinde de cum decurg negocierile cu ”cabliştii”.

S-a spus că echipa iniţială va avea 50 de persoane, urmând să crească la 150 de persoane după primul an. Câţi corespondenţi veţi avea?

Teodor Hossu Longin: Nu suntem prinşi într-o schemă rigidă de personal şi nici nu am preconizat o dezvoltare pe criterii fixe. În funcţie de cerinţele pieţei, vom face şi creşterea echipei redacţionale. Cu siguranţă, însă, că încă de la început vrem să avem corespondenţi în oraşele importante, precum Iaşi, Constanţa, Braşov, Timişoara şi Sibiu.

Veţi furniza conţinut şi pe un site dedicat şi în reţele de socializare?

Teodor Hossu Longin: Da, evident. În acest moment, nu se poate concepe presă, de orice fel, fără un site puternic şi o prezenţă agresivă în zona de social media. Şi când spun ”agresivă”, nu mă refer sub nici o formă la scandal sau imagini şocante de la evenimentele rutiere. Vrem să fim ”agresivi” prin noutatea şi acurateţea informaţiei, prin ştiri prezentate cât mai repede, în exclusivitate, dacă se poate, prin interacţiunea cu publicul, cu participanţii la trafic. 

Aveţi planuri pentru obţinerea unei licenţe radio?

Teodor Hossu Longin: Un radio dedicat traficului rutier este completarea firească a postului Trafic TV. Informaţiile pe care le vom avea în decursul unei zile trebuie să ajungă în primul rând la şoferi, iar acest lucru se face de minune prin intermediul radioului, deci vom depune documentaţia şi pentru o licenţă radio.

Cu ce distribuitori aţi încheiat contracte?

Teodor Hossu Longin: La această oră suntem încă în discuţii cu principalii ”jucători” de pe această piaţă, dar până nu semnăm înţelegerile, prefer să nu-i numesc.

Unde se va afla studioul şi cu ce echipament lucraţi?

Teodor Hossu Longin: Locul studioului nu-l voi dezvălui, dar vă pot spune că echipamentul este de ultimă generaţie.

La cât se ridică investiţia şi de unde provin fondurile?

Teodor Hossu Longin: Eu mă ocup de structură şi conţinutul publicistic, fondurile şi finanţarea sunt în responsabilitatea celor doi acţionari, domnul Bara şi domnul Moldovan.

Credeţi că vor apărea concurenţi pe această nişă? În cât timp?

Teodor Hossu Longin: Sper să nu apară prea curând! Glumesc, desigur. Cred că dacă Trafic TV se va aşeza în piaţă şi va avea audienţă, atunci se vor găsi şi alţi investitori care să facă un asemenea pas. Sigur este că în acest moment, realităţile economice ale României nu mai permit experimente cum au fost destule în trecut, în piaţa media. Au apus vremurile cu salariile luate din pungă. Un post de televiziune, chiar şi de nişă, este o afacere care trebuie să respecte regulile economiei concurenţiale, să aducă încasări şi să facă profit, respectând deontologia. Noi asta ne-am propus să facem.

Televiziunea Trafic TV, deţinută de SC Telestore SRL din Bucureşti, a obţinut o licenţă audiovizuală pentru difuzarea prin satelit, pe 27 octombrie.

În România nu mai este licenţiat niciun serviciu de programe cu tematica transporturi (trafic).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.