Meir Shalev, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori israelieni, care a copilărit într-un moshav întemeiat de ”Puiu” şi de alţi prieteni evrei de origine română, vorbeşte, într-un interviu pentru News.ro, despre privilegiul de a scrie în ebraică, astfel încât ar putea vorbi cu regele David, despre diferenţele dintre aşkenazi şi sefarzi, mai degrabă manipulate politic şi despre conflictul israelo-palestinian, a cărui soluţie pare din ce în ce mai improbabilă. Despre Israel, spune că nu este o ţară în care altcineva, în afară de evrei, ar putea locui confortabil şi că preferă Tel Aviv-ul,în vreme ce Iersualim rămâne un oraş al profeţilor, al ”celor morţi”. Exilul, consideră Shalev, ar putea fi în gena evreilor, lucru valabil şi pentru cei din diaspora, cum e Woody Allen, care e ”profund evreu, deşi probabil nu ştie asta”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scriitorul Meir Shalev, născut în 1948, în Galileea, Israel, a devenit foarte cunoscut pentru articolele sale în presa scrisă şi pentru emisiunile pe care le-a produs sau le-a moderat la radio şi televiziune.  A publicat mai mult de douăzeci şi cinci de cărţi, romane, eseuri, cărţi pentru copii, proză autobiografică. ”Roman rusesc” (Editura Univers, 2014), cea mai cunoscută carte a sa, se află pe lista celor mai bine vândute cinci romane israeliene ale tuturor timpurilor. În 2014, Meir Shalev a fost decorat în Franţa cu Ordinul Artelor şi Literelor în rang de Cavaler.

Prezent la Bucureşti, ca invitat al Târgului Internaţional de Carte Bookfest, scriitorul a vorbit, în interviul acordat agenţiei News.ro despre cum îşi scrie romanele, împrumutând din Biblie tehnici narative, cea mai importantă fiind aceea a construcţiei simple, fără pshihologizările care nu îi plac.  Totodată, Meir Shalev a analizat situaţia conflictului dintre Israel şi Palestina, a cărui soluţie este din ce în ce mai departe, în condiţiile unui discurs religios puternic, dar a explicat şi diferenţa dintre moshav şi kibbutz.

Meir Shalev a povestit şi cum a scris o carte pentru copii, despre cum a inventat omul cavernelor, din pur accident, micii româneşti.

Vă prezentăm interviul integral acordat de Meir Shalev.


Reporter: Meir Shalev, vă propun să începem cu o scurtă prezentare, despre dumneavoastră şi relaţia pe care o aveţi cu Israelul. Sunteţi născut în 1948, în timpul războiului de independenţă. Trebuie să aveţi o istorie colosală.
Meir Shalev: Da, dar să ştiţi că nu îmi amintesc nimic din anul 1948. Când mama mea era însărcinată în luna a opta, a reuşit să părăsească oraşul şi a mers până la familia ei dintr-un sat din Valea Jesreel, pe care de  l-am descris în cartea mea ”Roman Rusesc”, şi astfel eu m-am născut acolo. Iar tatăl meu ni s-a alăturat abia după câteva săptămâni.
Reporter: Deci sunteţi un israelian din a treia generaţie.
Meir Shalev: Da, da.
Reporter: Bunicii dumneavoastră au emigrat din Rusia.
Meir Shalev: De fapt, din Ucraina.
Reporter: Toţi au venit din Ucraina?
Meir Shalev: Doi au venit din Ucraina, unul din St. Petersbug si unul din Varşovia, din Polonia.

Reporter: Imaginea bunicului dumneavoastră este una copleşitoare, aşa cum apare ea în ”Roman Rusesc”. Care este cea mai puternică amintire pe care o aveţi despre el?
Meir Shalev: Ei bine,  cea mai puternică amintire este cea a unui copac. De altminteri, pomii sunt cei care apar pe coperta cărţii mele, acolo vedeţi imagini stilizate ale unor cireşi, meri, peri.  În realitate, pomul despre care vă vorbesc a fost un lamâi, pe care bunicul meu a încercat să îl altoiască pe rând cu un portocal, un grapefruit şi un mandarin. Se pare că nu e aşa de greu de făcut asta, dar pentru mine, copil fiind, era clar că bunicul meu este un magician.
Reporter: Acest pom era practic o creaţie.
Meir Shalev: Da, iar amintirea acestui pom ma entuziasmează şi acum. Am văzut odată în Israel un smochin care făcea 20 de tipuri diferite de fructe. Deci probabil că, dacă eşti un bun grădinar, nu e imposibil.
Reporter: Vedeţi un sens metafizic în această poveste?
Meir Shalev: Să ştiţi că bunicul meu, cel real, care într-adevăr se pricepea la cultivarea plantelor, era un expert în pomi fructiferi, aşa cum este descris şi în carte. Totuşi, bunicul din carte nu este chiar identic cu bunicul meu real. Cel din carte apare ca un tip dur, însă în realitate bunicul meu era mult mai blând şi nu atât de puternic ca bărbatul descris în carte.

Reporter: Mai există şi o altă prezenţă puternică, bunica dumneavoastră.
Meir Shalev: Da, bunica mea era şi în realitate personajul puternic din familie, era o femeie foarte scundă, avea ceea ce astăzi este considerată o manie, preocuparea obsesivă de a păstra casa curată.
Reporter: Aşa cum apare în alt roman...
Meir Shalev: Nu e un roman, ci chiar o colecţie de memorii pe care am scris-o special în amintirea ei, cu fotografii ale ei şi altor membri ai familiei, sper că va fi şi aceasta publicată în curând în România. Bunica mea era o femeie măruntă, dar foarte puternică, nu era uşor să se înţeleagă cineva cu ea, dar iată că eu am avut o legătură foarte bună cu ea, deoarece pentru ea am fost primul nepot – bunicul meu mai avea nepoţi de la copiii pe care i-a avut dintr-o căsătorie precedentă. Si îmi plăcea foarte mult să îi ascult povestirile. Povestiri despre oraşul mic în care copilărise.
Reporter: Ea era povestitorul din familie?
Meir Shalev: Da, era un povestitor foarte bun, iar copiii ei, fii şi fiice, au fost la rândul lor buni povestitori. Vedeţi, familia mea este practic divizată în două părţi: cea din partea tatălui, cu oameni cultivaţi, scriitori, critici, în general cu preocupări din lumea academică – Zeruya Shalev, cunoscută autoare isrealiană, care este vara mea, face parte tot din această latură a familiei. Iar cealaltă parte, din familia mamei, acolo sunt fermieri, nu sunt oameni literaţi, dar în schimb sunt povestitori grozavi. Şi cred că felul în care îmi scriu cărţile are influenţe din ambele direcţii. Din partea tatălui am buna cunoaştere a limbii, educaţia, cunoştinţele despre literatură şi despre scrierile biblice. Iar din partea mamei am primit pasiunea de a povesti.

Reporter: Cum credeţi, semănaţi mai mult cu tatăl sau cu mama dumneavoastră?
Meir Shalev: Cred ca este o decizie pe care o iau de cum mă trezesc. Sunt zile când mă trezesc şi mă simt asemenea tatălui meu, iar altele în care sunt aidoma mamei, şi mi se pare că văd asta chiar pe chipul meu. Părinţii mei nu semănau deloc fizic, însă în acele momente le recunosc trăsăturile pe chipul meu.

Reporter: Cât de importantă a fost originea geografică a celor care au venit în Isreael în primul val de migranţi? Au existat diferenţe semnificative între cei ce au venit din Europa de Est şi spaţiul rusesc – precum bunicii dumneavoastră, aşkenazii, şi ceilalţi care au venit din alte părţi, din Spania, de exemplu?
Meir Shalev: Din primul val, cei care au venit în Palestina – pe atunci nu exista încă statul Israel, erau în mare majoritate est-europeni. Foarte puţini au fost cei de origine sefardică – nu doar din Spania,  includem aici şi Africa de Nord, Egiptul, ţările balcanice. Aceşti oameni au venit mai târziu. Primul val a constat într-un grup – foarte interesant – venit din Yemen, şi din pionierii din Rusia şi Polonia, precum bunicii mei, foarte mulţi dintre aceştia fiind socialişti, chiar comunişti. Unii s-au întors în Uniunea Sovietică deoarece au constatat că sionismul nu era suficient de comunist, nu era comunismul puternic pe care-l voiau. Cu toţii erau fanatici ai limbii ebraice, ai reînvierii acestei limbi, şi veniseră mânaţi de o mare idee, care din fericire s-a materializat, să construiască un stat pentru poporul evreu chiar pe locurile unde acesta locuise în timpurile biblice.  Abia dupa 1920 au venit evrei din alte părţi ale lumii. Majoritatea celor veniţi din Nordul Africii sau din alte ţări musulmane au venit după înfiinţarea statului Israel.

Reporter: Cum stau lucrurile astăzi, la trei, chiar patru generaţii mai târziu, mai sunt vizibile aceste diferenţe?
Meir Shalev: Există diferenţe între aceste grupuri, sigur că da, spre exemplu bucătăria este diferită, poate chiar şi felul în care arată şi se îmbracă, tradiţiile şi moştenirea spirituală sunt diferite.
Reporter: Diferenţe ideologice?
Meir Shalev: Se pot face probabil generalizări şi în privinţa asta, dar cred că nu ar fi corect. Există politicieni în Israel care sunt interesaţi să păstreze vii conflictele între diversele facţiuni. Dar au fost atâtea căsătorii mixte între aşkenazi şi sefarzi de-a lungul anilor, încât descendenţii lor nu mai aparţin practic unui anumit grup etnic. Asta e şi motivul pentru care tinerii israelieni sunt atât de frumoşi fizic. Nu vă uitaţi la mine, nu despre mine vorbesc! Aceşti tineri nu mai simt diferenţele dintre grupurile originare, iar tradiţiile şi obiceiurile deja sunt asimilate şi împrumutate între acest grupuri.
Repoter: Aţi luptat ca soldat în Războiul de şase zile.
Meir Shalev: Da, m-am înrolat în 1966 şi am luptat în Războiul de şase zile, dar am fost rănit foarte grav, am primit patru gloanţe şi a trebuit să fiu lăsat să plec acasă, nu mai eram capabil să lupt în munţi.

Reporter: Tatăl dumneavoastră a fost poet.
Meir Shalev: Da.
Reporter: Şi-a scris lucrările în ebraică?
Meir Shalev: Bineînţeles, într-o ebraică spendidă. Era un mare iubitor al limbii ebraice, un mare cercetător al limbii şi al literaturii, al scrierilor biblice, cu toate că avea convingeri laice. A scris câteva cărţi de poezii şi câteva romane care încă se tipăresc în Israel. Viziunile sale politice, în schimb, erau foarte diferite de ale mele, el fiind de dreapta.
Reporter: Mama dumneavoastră în schimb...
Meir Shalev: Mama era de stânga, da, erau o combinaţie interesantă.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia literaturii israeline din ultimele decenii, în ceea ce priveşte temele?
Meir Shalev: La început, pe vremea când încă luptam pentru independenţă, literatura servea cauzei politice. Erau scrieri patriotice, cu mai puţină critică, se promovau aspiraţii politice prin artă. Astăzi arta este mult mai individualistă, ne simţim mult mai liberi pentru a ne dedica artei şi cred că este un proces normal şi foarte bun. Eu personal nu scriu literatură politică, pentru că, dacă doresc să-mi expun părerile, scriu la un ziar unde pot să fac acest lucru. În cărţile mele mă preocupă doar expresia artistică, iar subiectele mele preferate sunt cele clasice.

Reporter: În opinia domneavoastră este bine ca un scriitor să fie angajat politic? De exemplu,în România acest lucru este mai curând ceva blamabil. Este o datorie faţă de societate sau dimpotrivă, o greşeală care-i poate afecta cariera de scriitor?
Meir Shalev: Este o decizie personală a fiecăruia. Eu sunt implicat politic, dar nu prin scrierile mele de literatură.

Reporter: Ca scriitor, aveţi o relaţie specială cu limba ebraică, cu limba în care a fost scrisă Biblia. Este aceasta marcă definitorie, nu doar stilistic, dar şi pentru subiectele alese şi pentru tehnicile de construcţie a naraţiunii?
Meir Shalev: Mai întâi de toate ar trebui să fac o declaraţie. Este un mare privilegiu, nu doar pentru mine, dar pentru oricine scrie în ebraică. Este un sentiment unic, deoarece scriem în singura limbă din lumea de astăzi în care încă poţi citi texte vechi de 3.000 de ani si să le şi înţelegi în mare parte.  Aş spune aşa: dacă regele David sau Iisus Hristos ar veni astăzi aici, eu chiar aş avea cum să vorbesc cu ei. Le-aş putea spune că am citit exact ce au spus şi i-aş putea ruga să îmi citească scrierile. Nu ar înţelege termeni noi, precum maşină, computer, electricitate, deoarece nu existau în acele timpuri, dar ar înţelege tot ce se referă la lucruri precum: dragoste, amintiri, moarte, relaţii familiale. Poate ca nu este greu pentru mine să explic, dar este un sentiment extraordinar.  Pe de altă parte, eu nu sunt deloc o persoană religioasă, cum nu a fost nici tatăl meu. Nu citesc Bibla aşa cum ar face-o un rabin. Nu respect întocmai perceptele religioase. Dar cunosc bine poveştile biblice, cele mai multe chiar îmi plac şi am  şi împrumutat două lucruri din Biblie. În primul rând am învăţat din Biblie să nu psihanalizez prea mult: Biblia ne spune că Iacov a plâns când a văzut-o pe Raşela, dar nu ne explică de ce. Trebuie să te gândeşti de unul singur de ce s-a întâmplat aşa. Mie nu-mi plac scriitorii care îşi inundă cărţile cu psihologie, mi se par mult prea greu de citit. Iar celălalt lucru împrumutat din Biblie sunt chiar temele literare. I-am menţionat deja pe Iacov şi Raşela, pe care-i consider cel mai interesant cuplu din Biblie. Este acolo o povestire despre Iacov care lucrat şapte ani ca sclav pentru tatăl Raşelei pentru a obţine mâna acesteia, iar Biblia spune într-o propoziţie foarte scurtă şi frumoasă că aceşti şapte ani i-au părut lui Iacov precum câteva zile, deoarece o iubea nespus pe Raşela. Atât. Trebuie să îţi imaginezi singur prin ce a trecut, ce a simţit în aceşti şapte ani. Într-unul dintre romanele mele povestesc despre un bărbat care aşteaptă răbdător ca dragostea să îi apară în cale. Şi am fost conştient în timp ce scriam cartea că totul a pornit de la acea frază din Bibile.
Reporter: Bine, dar toate poveştile biblice au şi un sens metafizic. Există acest sens secundar şi în poveştile dumneavoastră?
Meir Shalev: Nu sunt atât de sigur de asta. Există această direcţie de interpretare, stiu asta, dar eu unul citesc Biblia într-un mod foarte simplist. Dacă mă întrebaţi despre substraturi metafizice în cărţile mele, ei bine, nu există. Mai exact, eu las cititorul liber să găsească asta, dacă vrea. Când termin de scris o carte şi ajunge pe mâna cititorilor, ea este de fapt recreată de fiecare. Fiecare vede cartea cu proprii ochi, din prisma propriilor experienţe, speranţe sau greşeli. Fiecare o poate interpreta în felul său. Cineva va găsi şi elemente metafizice, chiar dar nu aceasta era intenţia mea. Mie îmi place să povestesc. Bineînţeles, într-un mod profesionist, artistic.
Reporter: Povestea, aşadar, este centrală.
Meir Shalev: Povestea este elementul cheie într-un roman. Şi în filme e la fel. Trebuie să existe o poveste. Dacă am vorbi doar despre sentimente, atitudini şi altele...
Reporter: Martin Heidegger spune că până şi în filosofie trebuie să existe o poveste, că se poate povesti.
Meir Shalev: Da, deşi, evident, este altceva.

Reporter: Dacă tot am vorbit despre teme şi tehnici narative, ce spuneţi despre scriitorii evrei care nu locuiesc în Israel? Tema exilului, mai este ea una validă?
Meir Shalev: O, da, bineînţeles, există mari scriitori evrei peste hotare. De exemplu, în America Philip Roth, Saul Bellow, Mordechai Richler, în Europa, Elias Canetti. Există şi mari regizori de film precum Woody Allen, care e profund evreu, deşi probabil nu ştie asta, şi are şi un umor de tip est-european, chiar dacă este născut în America. Sholem Aleichem, care s-a mutat din Rusia în America, Isac Babel... Mari scriitori evrei, faţă de care mă simt ca un frate.

Reporter: Un scriitor român de origine evreiască, care trăieşte acum în SUA, se întreba recent dacă „există o genă a exilului”.  Credeţi că putem vorbi despre predispoziţii genetice ale popoarelor?
Meir Shalev: Bine, popoarele de astăzi nu mai sunt atât de bine conturate cum erau odinioară. Există atâţia imigranţi, oameni veniţi din alte locuri. Spre exemplu, Germania de astăzi nu e nici pe departe o ţară doar a germanilor, Anglia, iată că are un afgan primar al Londrei. Deci există un mare amestec de oameni care s-au mutat dintr-o ţară în alta. Cât despre evrei, da, poate că este ceva în ADN-ul nostru legat de exil... În poveştile biblice, Abraham, primul evreu, a venit chemat de Dumnezeu, din Mesopotamia, în Ţara Promisă. Dar a stat aici doar o lună-două, apoi a şi plecat spre Egipt. După care s-a întors. Iacov, nepotul său, s-a mutat din Ţara Promisă înapoi în Mesopotamia, a stat acolo 20 ani, după care s-a întors în Canaan, dar până la urmă emigrează în Egipt unde a şi murit. Deci, dacă vreţi, poate e ceva în genele noastre care ne-a făcut să rătăcim, poate că am fost dintotdeauna aşa, mult înainte de a fi prigoniţi de asirieni sau de romani. De altminteri, cea mai mare parte a istoriei noastre s-a întâmplat în alte ţări. Nu în Israel, nici măcar în Orientul Mijlociu. Dacă istoria evreilor are 3.500 de ani, cel puţin 2.000 dintre aceştia evreii i-au petrecut în afara Israelului.

Reporter: Şi acum o întrebare geopolitică. Procesul de pace dintre Israel şi Palestina este într-un impas.
Meir Shalev: Da, şi nu mă miră.
Reporter: Vedeţi vreo soluţie realistă, în timpul vieţii noastre?
Meir Shalev: Există de fapt una singură. Bine, sunt si altele, dar improbabile, cum ar fi să dispară într-o zi, prin vreo minune divină, toţi evreii din Orient sau toţi palestinienii. Dar nu se va întâmpla asta. Singura soluţie pe care o văd, care din păcate devine din ce în ce mai mult teoretică, este ca Israel să dea înapoi teritoriile ocupate în 1967, iar palestinienii să accepte rezultatul războiului din 1948.
Reporter: Soluţia celor două state.
Meir Shalev: Da, dar fără întoarcerea refugiaţilor din 1948, pentru care pot fi plătite compensaţii economice. Mi-e teamă că ne îndepărtăm de această soluţie, deoarece ostilitatea dintre cele două popoare creşte din ce în ce mai mult. Apoi, este o prea mare implicare a religiei în acest conflict, iar oamenii îşi pierd raţiunea când se implică religia. Nu sunt deci prea optimist, nu vă pot promite că se va întâmpla în timpul vieţii noastre, pe de altă parte noi avem o istorie lungă, cu perioade foarte dificile, am învăţat să avem răbdare,  dar şi să acţionăm. Ce nu îmi place la guvernanţii de azi din ţara mea e că nu sunt dispuşi să facă nimic. Când e clar că trebuie să continuăm acţiunile în direcţia negocierilor de pace. Chiar dacă înţelegem că nu este un lucru uşor.

Reporter: Care e lucrul care vă displace cel mai mult la politicienii de azi din Israel?
Meir Shalev: Am sentimentul că le lipseşte viziunea.Aşa cum au avut alţi lideri din istoria noastră. Iar când spun “viziune”, mă refer la un lider care nu se gândeşte la ce va face azi după-amiază, ci unul care se gândeşte la cum vrea sa fie Israelul peste 50 de ani. Şi care face paşi în direcţia respectivă.

Reporter: Există o opinie larg răspândită care spune că rădăcina tuturor relelor din Orientul Mijlociu este în conflictul israelo-palestinian. Şi că odată ce se va găsi o soluţie, toate celelalte probleme vor dispărea.
Meir Shalev: Nu e adevărat. Există mult alte conflicte înăuntrul lumii arabe. Spre exemplu, între Iran şi Arabia Saudită. În Siria iată cum se ucid unii pe alţii fără să îi împiedice nimeni. Problema e că Orientul Mijlociu a fost împărţit în ţări aşa cum arată astăzi de către francezi şi britanici, după primul război mondial, într-un mod extrem de arbitrar. Şi astfel s-au creat deja multe conflicte. În Liban, musulmanii şi creştinii se ucid între ei de atunci. Nu au legătură cu palestinienii sau cu statul Israel.

Reporter: Israel are o istorie a migranţilor şi a refugiaţilor. Cum vedeţi această problemă de azi a lumii occidentale – aşa-numitele valuri de refugiaţi?
Meir Shalev: Nu ştiu dacă eu sau ţara mea suntem în măsură să spunem altora ce să facă. Nu ne-am afirmat ca fiind prea pricepuţi în chestiunea asta. Dimpotrivă, am făcut greşeli oribile. Dar cred totuşi că este dreptul fiecărei ţări să decidă pe cine va primi, să hotărască ce le poate oferi noilor veniţi, dar şi să le ceară să trăiască după regulile locului în care şi-au găsit adăpost.

Reporter: Israelul este o ţară în care este bine să trăieşti?
Meir Shalev: Depinde pentru cine. Nu e bine pentru palestinieni. Nu e un loc primitor cu palestinienii, cu refugiaţii, este un loc potrivit doar pentru cei născuţi în Israel. Nu e un loc foarte tolerant. În ciuda tuturor problemelor pe care le-am avut, suntem totuşi oameni veseli şi deschişi la minte. Si cu toate că rolul religiei pare să crească, ieri, de exemplu, în Tel Aviv a avut loc cea mai mare parada gay din lume. Pare de necrezut, dar au participat oameni din toată lumea. În plus, cred că suntem foarte creativi şi inovatori în anumite domenii: tehnologiile de vârf, artă, literatură, cinematografie. Eu nu am niciun plan să plec din Israel pentru a trăi în altă ţară.

Reporter: Aţi vizitat Rusia?
Meir Shalev: Da, de trei ori, vizite scurte, pentru cărţile pe care le scriam. Sunt destul de popular acolo. Am fost la Moscova, St. Petersburg, Kiev. Mâncarea m-a făcut puţin sentimental, deoarece mi-a amintit de ce gătea bunica mea,  la fel sunetul limbii ruse. Am avut discuţii foarte interesante cu jurnaliştii, cu cititorii. Ruşii sunt cititori redutabili, iar când discuţi cu ei simţi că te testează, că vor să vadă dacă ştii despre ce se întâmplă în literatură, nu doar să discute despre cărţile tale.
Reporter: Scriitorii dumneavoastră preferaţi sunt ruşi, din câte ştiu.
Meir Shalev: Gogol, da. Sigur, Nabokov, Bulgakov. Şi Tonia ben Barak, un alt povestitor rus, care este bunica mea,dar nimeni nu ştie asta. Acum după ce am publicat cartea despre ea, poate că va deveni mai cunoscută.

Reporter: Locuiţi acum într-un sat.
Meir Shalev: Da.
Reporter: Un moshav?
Meir Shalev: E un moshav, dar eu nu sunt un agricultor, eu însumi.
Reporter: Spuneţi-ne diferenţa dintre kibbutz şi moshav.
Meir Shalev: Un moshav e un sat, fiecare are pământul lui şi animalele lui, tractorul lui. Un kibbutz, dar vă descriu situaţia ideală, e forma cea mai pură de comunism care există. Oamenii sunt egali în mod real, împart totul, copiii cresc în case separate, nu cu părinţii, dorm copiii împreună în aceste case. Toţi împart totul, cu excepţia partenerilor. Exista o mare  sufragerie, unde oamenii mâncau împreună. Astăzi, e mai privat. Moshavul, astăzi, e mai degrabă asemănător satului european. Totul e privat.

Reporter: Ce ştiţi despre România?Aţi scris cândva o carte despre mititeii româneşti, ”kebbab-ul românesc”.
Meir Shalev: Am scris o carte pentru copii, care a şi fost tradusă în română, dar s-a întâmplat ceva cu editura. Este o poveste nostimă, intitulată ”Cum a inventat omul cavernelor, din pur accident, mititeii”. E o poveste nostimă. Am avut un foarte bun prieten, până acum câţiva ani, o persoană mai în vârstă – vedeţi, moshavul în care locuiesc a fost fondat de evrei români. Toţi fondatorii veneau din România. Erau dintr-o colonie germană, dar după cel de-al doilea război mondial, regimul britanic i-a îndepărtat pe germani, erau colaboratori ai lui Hitler. După  război, evreii au venit în Israel. Acest om, aşadar, a cărui poreclă era Puiu, care era un plantator, mi-a devenit bun prieten şi în fiecare week-end jucam table şi beam ţuică şi el îmi spunea poveşti despre România mare, din vremea în care era regat. Era un fel de patriot român în Israel, un tip foarte amuzant, el este România pentru mine, ceea ce înseamnă o mare bucurie a vieţii, un fel de a fi artistic, erotic, cu pasiuni. Am cunoscut în Timişoara pe cineva care mi-a spus, cu mândrie:  ”Suntem o insulă latină într-un ocean slav”. Nu ştiu suficient despre politica şi istoria României, dar am putut simţi mândria.

Reporter: Ierusalim sau Tel Aviv?

Meir Shalev: E greu de răspuns. Dacă mă întrebaţi unde vreau să locuiesc, atunci în niciunul dintre ele, vreau să trăiesc în satul meu. Dacă mă forţaţi să răspund, atunci răspunsul e Tel Aviv. Ierusalim e chiar mai rău decât un oraş turistic, e dedicat morţilor, nu celor vii. E un oraş care i-a avut pe regele David, pe Iisus Hristos, pe Saladin, pe Ieremia. Noi, cei vii, nu suntem importanţi acolo, nu existăm.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.