Dumitru Budrala, directorul şi fondatorul Astra Film Festival, vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre ce s-a schimbat în cei 25 de ani de când organizează unul dintre cele mai relevante festivaluri de documentar, la Sibiu, cum a ajuns să fie perceput documentarul şi ce oferă ediţia aniversară 2018 a evenimentului, care va avea loc între 15 şi 21 octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ediţia 2018 a AFF este una aniversară, se împlinesc 25 de ani de când festivalul activează.

Dumitru Budrala este director-fondator al Studioului Astra Film (1991) şi al Astra Film Festival (1993), şi el însuşi regizor de film documentar, director de imagine şi autor de fotografie documentară.

Filmele lui au fost prezentate şi premiate la mari festivaluri din Europa, America de Nord şi de Sud, Australia şi Orientul Îndepărtat. Deţine un doctorat în antropologie vizuală şi a publicat cărţi şi lucrări bazate pe cercetările sale din Transilvania.

Dumitru Budrala a reuşit să adune în jurul Festivalului o mulţime de nume mari din cinematografia documentară internatională, precum Bill Nichols, Robert Kaplan, John Marshall, Thierry Garrel, Pawel Pawlikowski, Michael Stewart, David MacDougall, Sergei Loznitsa, dar şi oameni de top din industrie, din România - de la Cristi Puiu, care deja este un obişnuit al juriului festivalului, la Mircea Săucan, Alexandru Solomon, Carmen Vidu, Vintilă Mihăilescu, Cristian Tudor Popescu, Ada Solomon, Iosif Demian, Emil Hurezeanu.

Timp de şapte zile, în nouă spaţii special amenajate în centrul istoric al oraşului, publicul va avea de ales dintr-o selecţie a celor mai bune 101 filme produse recent în România şi în lume.

Selecţia a fost făcută dintr-un număr record de peste 3.000 de filme înscrise anul acesta şi include 10 producţii româneşti.

Competiţia de film de non-ficţiune se va desfăşura pe 5 secţiuni, astfel: Internaţional (cu 9 filme selecţionate); Europa Centrală şi de Est (10 filme); România (10 filme); Scurtmetraj (12 filme) şi Student (15 filme).

Acestor producţii li se adaugă 45 de filme prezentate în afara competiţiei - în cadrul programelor tematice ale festivalului, în format realitate virtuală şi proiecţii 360 de grade, precum şi în cadrul Astra Film Junior, un festival-în-festival dedicat formării generaţiei următoare de cinefili şi realizatori de film documentar, aflat la a 10-a ediţie.

Prezentăm integral interviul acordat de regizorul Dumitru Budrala:

Cum aţi caracteriza ediţia 2018 Astra Film Festival?

Dumitru Budrala: Ediţia 2018 este una aniversară, a 25-a din istoria Festivalului, ceea ce înseamnă foarte mult. Ca orice aniversare, este un prilej de sărbătoare şi unul de bilanţ. Pe de-o parte, sărbătorim un sfert de veac de când Festivalul aduce în atenţia publicului cele mai recente producţii şi tendinţe din lumea filmului documentar internaţional şi omagiază munca marilor maeştri ai genului, explorând faţetele realităţii, mentalităţile, normele, legile sociale scrise şi nescrise ale acestei lumi. Pe de altă parte, realizăm valoarea şi relevanţa căpătate de Festival în timp, pornind ca un proiect inovator în regiunea sud-est europeană, plin de emoţii, incertitudini şi provocări, şi ajungând să fie un eveniment-destinaţie complex: festival de film, centru de educare, cadru de întâlnire artistică şi spaţiu de experimentare şi divertisment, cu recunoaştere internaţională. Anul acesta am avut un număr record de înscrieri în Festival - peste 3.000 de titluri, din care am selecţionat pentru prezentare 128. Este, aş zice, o ediţie semnificativă, atât prin filmele de non-ficţiune prezentate, prin varietatea stilistică, tehnologică şi tematică abordate, cât şi prin invitaţii de marcă prezenţi la Sibiu şi prin actualitatea, acuitatea subiectelor puse în discuţie.

Anul acesta, selecţia este formată din 101 de filme documentare, grupate pe cinci teme majore. Dat fiind faptul că documentarul se axeaxă pe o cauză, cât de relevante sunt cele abordate în producţiile prezentate la Sibiu?

Dumitru Budrala: Selecţia finală 2018 conţine, în total, 128 de filme, din care  55 participă în competiţia de film de non-ficţiune, pe 5 secţiuni (Internaţional, Europa Centrală şi de Est, România, Scurtmetraj şi Student), iar restul sunt prezentate în afara competiţiei - în cadrul celor 14 programe tematice ale Festivalului, în format experienţial (VR şi full-dome), precum şi în cadrul Astra Film Junior, un festival-în-festival dedicat formării generaţiei următoare de cinefili şi realizatori de film documentar, aflat la a 10-a ediţie. Cred că singura ”cauză” pe care putem spune că se axează documentarul este edificarea asupra realităţii, explorarea realităţii pentru a o putea cunoaşte şi înţelege, ieşirea din zona noastră de confort pentru a descoperi lumea şi pentru a ne descoperi pe noi înşine. Privind din acest punct de vedere, Festivalul Astra Film 2018 îşi propune să examineze faţetele lumii contemporane şi câteva din problemele sale actuale cele mai dureroase, cum ar fi: legăturile din familie, relaţiile între generaţii şi efectele trecerii timpului asupra noastră, parcursul dificil al găsirii identităţii personale, naţionale sau digitale în lumea complicată în care trăim, precum şi căutarea echilibrului între a ne trăi soarta ca un dat şi a ne construi un destin.

Lipseşte ceva din tematica abordată, în contextul actual naţional şi internaţional?

Dumitru Budrala: E dificil (şi prezumţios) să spunem că programul Festivalului este exhaustiv. Realitatea lumii în care trăim este complexă, problemele cu care ne confruntăm - noi şi celălalt - sunt într-o dinamică şi evoluţie continuă... e greu să spui că poţi acoperi totul, întreaga problematică domestică şi internaţională. Va rămâne întotdeauna ceva de explorat, de pus pe masa dezbaterilor, de analizat la o ediţie ulterioară, de către o audienţă creativă şi curioasă - asta face parte din însuşi spiritul Astra Film Festival.

Care credeţi că au fost subiectele relevante pentru cinefilii români de-a lungul ediţiilor Astra Film Festival, din 1993, şi care sunt acum?

Dumitru Budrala: Dacă la început provocarea pentru noi, la Astra Film Festival, a fost să facem cunoscut filmul documentar ca gen în sine, căci nimeni nu ştia nimic despre filmul de non-ficţiune, documentarul era confundat cu tele-enciclopedia, pe parcurs am adus în discuţie subiecte relevante pentru întreaga lume. Căci, să ştiţi, realitatea în care trăim este extrem de diversă, dar problemele condiţiei umane sunt, în mare măsură, universal valabile. Sigur, sunt teme care vizează realitatea românească în particular, cum ar fi, să zicem, răsturnarea comunismului în 1989 sau anumite tradiţii ale satelor româneşti, dar altfel, subiectele relevante pentru cinefilii români sunt aceleaşi ca pentru cinefilii de oriunde - toleranţa, deschiderea către nou, către celălalt, curajul de a explora necunoscutul, gândirea critică, forţa de reinventare, capacitatea investigativă. Toate sunt abordări extrem de importante în contextul în care trăim, nu numai în România, ci şi pe plan mondial.
Am avut bucuria de a trăi în aceşti 25 de ani o perioadă esenţială a cinematografiei documentare, cu transformări  majore în domeniu, de la cinematografia clasică de non-ficţiune şi până la cele mai noi formate tehnologice ale documentarului, cum ar fi producţiile în realitate virtuală sau cele în 360 de grade. Varietatea de abordări, de soluţii găsite pentru a spune poveşti inedite prin limbajul cinematografiei, a împins acest gen de film în palmaresul festivalurilor de top, concurând de la egal la egal cu marile filme de ficţiune.

Cum vi se pare că a evoluat interesul publicului? Cum a contribuit festivalul la această evoluţie?

Dumitru Budrala: Din momentul în care a înţeles că documentarul nu se rezumă la tele-enciclopedia şi nici măcar la un film Discovery tipic, publicul şi-a acceptat şi cultivat nevoia de a cunoaşte şi înţelege realitatea în care trăim, precum şi de a cunoaşte şi înţelege realitatea celuilalt. Pentru noi înseamnă enorm faptul că am reuşit să construim în timp o audienţă fidelă şi avizată, care s-a format ca o sumă de spectatori capabili să devină participanţi intelectuali activi în discutarea şi transformarea realităţii sociale şi politice, precum şi a relaţiilor interumane. Astra Film Festival Sibiu nu are o audienţă amorfă, ci una conştientizată social şi emoţional, acesta fiind marele merit al Festivalului. În plus, putem spune despre audienţa noastră că este tânără (peste 60% din publicul nostru are între 18 şi 34 de ani), curioasă şi creativă, dornică să experimenteze. La Astra Film Festival publicul vine să privească şi să fie privit dinspre marele ecran, să trăiască o imersiune în realitate, dar şi o introspecţie, să înţeleagă şi să reflecteze.

De ce vi s-a părut oportun un astfel de festival acum 25 de ani? Ce credeţi acum? Ce s-a schimbat? Ce loc ocupă în prezent pe piaţa cinematografică documentarul?

Dumitru Budrala: Îmi amintesc că am avut pentru prima data ideea acestui Festival în 1992, când am văzut la festivalul NAFA din Stockholm ce forţă extraordinară are acest gen de film. Încă de atunci am  intuit că prin cinematografia documentară sunt create, de fapt, posibilităţi nelimitate de a spune poveşti despre oameni, despre colţuri neştiute ale lumii, dar care reflectă realitatea contemporană în toată complexitatea ei, de la drame locale sau punctuale, la poveşti universal valabile.  Am simţit că este important să fie spuse aceste poveşti, să fie puse în discuţie, pentru că erau aproape ignorate de societate. Ce s-a schimbat? Realitatea s-a schimbat. Oamenii s-au schimbat, la fel şi problemele lor. Unele s-au acutizat, altele abia acum au ieşit la suprafaţă. Astăzi, documentarul devine tot mai important ca posibilitate de edificare asupra realităţii, pentru că oamenii simt nevoia unei surse alternative de informare, de conectare. Manipularea constantă la care suntem supuşi de către media, reinterpretarea trecutului, pragmatizarea informaţiei, era post-adevăr şi a “fake news” îndreaptă publicul larg către documentar cu deschidere şi încredere.

Care este viitorul Astra Film Festival? Cum îl vedeţi peste 25 de ani?

Dumitru Budrala: Cred foarte mult în capacitatea Festivalului de a crea anual la Sibiu un spaţiu dinamic de explorare şi experimentare a condiţiei umane prin cinematografia realităţii. Cred că filmul de non-ficţiune înseamnă pasiune pentru viaţă şi pentru relaţiile interumane, la fel de mult cât înseamnă să înţelegem să trăim în prezent. Peste 10, 15 sau 25 de ani, Festivalul va face ceea ce ştie el cel mai bine să facă - să exploreze şi să cuprindă realitatea aşa cum este, fără minciună şi fără evadare. Numai cunoscând realitatea o putem înţelege, şi numai înţelegând-o o putem schimba.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.