După succesul pe piaţa închirierilor, rentnbuy, platforma proptech care conectează direct chiriaşii şi proprietarii fără comisioane, extinde acum serviciile şi lansează oficial segmentul de vânzări imobiliare. Noua funcţionalitate apare într-un moment cheie pentru piaţă: anul trecut s-au înregistrat peste 169.000 de tranzacţii rezidenţiale, iar preţurile au crescut cu aproape 10%, conform datelor publice.
„Credem că încrederea în piaţa imobiliară se poate reconstrui doar prin transparenţă şi prin tehnologii moderne care pun oamenii pe primul loc. Rentnbuy nu este doar o platformă de listări, ci o mişcare către o piaţă imobiliară mai corectă pentru toată lumea. Extinderea către zona de vânzări ne aşază într-o nouă ligă a proptech-ului european. Dacă până acum eram percepuţi ca o soluţie inovatoare pentru chirii directe, acum devenim o platformă completă de tranzacţii imobiliare, acoperind atât închirieri, cât şi vânzări. Într-o piaţă europeană unde majoritatea soluţiilor se concentrează pe listări clasice sau pe modele hibride cu agenţi, noi ne diferenţiem prin abordarea 100% direct proprietar–cumpărător, susţinută de AI şi de procese digitale end-to-end. Practic, această extindere ne permite să arătăm că România poate fi un teren de inovaţie în proptech şi să devenim un punct de referinţă regional pentru modul în care tehnologia poate schimba tranzacţiile imobiliare la scară mare”, declară Alex Kis, co-fondator şi CEO rentnbuy.
Piaţa de vânzări imobiliare din România a depăşit valoarea de 127,7 miliarde lei în 2024, însă rămâne afectată de practici precum anunţuri duplicate, listări false sau furt de anunţuri prin expunerea datelor de contact. Rentnbuy combate aceste probleme prin verificarea listărilor, marcarea proprietăţilor cu documente doveditoare drept „proprietate verificată” şi protejarea datelor personale. Datele de contact devin vizibile doar după acceptul manual al proprietarului, ceea ce reduce riscul de abuzuri şi asigură un proces mai sigur şi mai transparent.
Procesul de vânzare este simplu şi intuitiv. Proprietarii îşi listează apartamentul pe platformă, iar după verificare şi aprobare, acesta devine vizibil pentru cumpărători. Proprietăţile cu documente oficiale sunt marcate „proprietate verificată”, oferind un plus de siguranţă. Cumpărătorii aplică direct din contul lor, iar contactele devin vizibile doar după acceptul proprietarului. Din acel moment, părţile stabilesc vizionarea şi negociază direct, fără intermediari.
Atât pentru închirieri, cât şi pentru vânzări, rentnbuy foloseşte REVA, agentul imobiliar AI care înţelege limbajul natural şi preferinţele utilizatorilor. Cu filtre avansate şi informaţii detaliate despre proprietăţi şi zone, REVA oferă sugestii personalizate, iar pe măsură ce interacţiunile cresc, recomandările devin tot mai precise.
Modelul de business rămâne fidel promisiunii făcute utilizatorilor încă de la lansare: nu există comisioane, abonamente sau taxe ascunse. Listarea şi căutarea proprietăţilor sunt gratuite, iar monetizarea pe termen lung va veni din servicii adiacente, precum asigurări, finanţări sau evaluări, şi nu din împovărarea tranzacţiilor cu costuri suplimentare. Pe segmentul de închirieri lansat în vara lui 2025, rentnbuy a atras deja aproape 5.000 de proprietăţi listate, confirmând interesul pieţei pentru un model digital şi transparent.
În primele zile de la lansarea vânzărilor, pe rentnbuy s-au listat deja peste 100 de proprietăţi spre vânzare. „Ne dorim să ajungem la 6.000 de conturi înregistrate lunar şi să construim treptat o comunitate de utilizatori activi care să găsească pe platformă o alternativă reală la modelele tradiţionale de tranzacţionare”, adaugă Alex Kis.
Rentnbuy s-a lansat pe piaţa românească în vara anului 2025, cu o rundă pre-seed de 550.000 de euro şi o evaluare de peste 5 milioane de euro. Compania beneficiază de sprijinul Plug and Play, unul dintre cele mai mari hub-uri de inovaţie din lume, cunoscut pentru investiţii timpurii în companii precum Dropbox, PayPal sau N26. Această asociere oferă startup-ului acces la un ecosistem global de resurse şi know-how, accelerându-i creşterea.
Echipa fondatoare aduce expertiză complementară: Alex Kis, cofondator şi CEO, are experienţă internaţională în pieţe financiare şi atragerea de investiţii; Valentin Buzea, CTO, este singurul CTO român care a atras finanţare de la Y Combinator; iar Alina Ceban, COO şi cofondatoare, a activat anterior ca consultant în cadrul McKinsey.
Despre rentnbuy.com
Rentnbuy este o platformă proptech lansată în România în vara anului 2025. Compania oferă servicii de închiriere şi vânzare imobiliară printr-un model digital, transparent şi fără comisioane, eliminând intermediarii şi costurile ascunse. Lansată în vară, platforma rentnbuy are aproape 5.000 de proprietăţi listate. Tehnologiile inovatoare, inclusiv agentul AI REVA, permit utilizatorilor să interacţioneze direct şi să găsească locuinţele potrivite într-un mod rapid şi sigur.

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.