Caroline Baldwin, prim-balerină la Royal Danish Ballet, vorbeşte, într-un interviu acordat News.ro, despre carieră, influenţa stilului românesc al Alinei Cojocaru şi al Marinei Minoiu în arta ei, motivaţie şi rutina zilnică, înainte de a dansa la Gala Internaţională de Balet „Balanchine’s Legacy” care va avea loc în 11 februarie, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti.
Caroline Baldwin, 35 de ani, a studiat la Şcoala de Balet Faubourg din Chicago. S-a alăturat Baletului Regal Danez ca stagiară în 2009, fiind promovată în corpul de balet în acelaşi an. În 2013 a devenit solistă, iar în 2017 a fost numită prim-balerină. În cadrul companiei, s-a antrenat cu Truman Finney, Ingrid Glindemann şi Sorella Englund, perfecţionându-se atât în repertoriul clasic, cât şi în cel al lui Bournonville.
La Royal Danish Ballet a dansat în: „Giselle”, „Lacul lebedelor” şi „Raymonda”, în punerile în scenă ale lui Nikolaj Hübbe. „Diamonds (Jewels)”, „Theme and Variations”, „Pas de deux” de Ceaikovski, „Apollo”, „Symphony in Three Movements” şi „The Nutcracker” de Balanchine. A făcut parte din spectacolele „Romeo and Juliet”, „Lady of the Camellias” şi „A Midsummer’s Night Dream” de John Neumeier. A dansat, de asemenea, în „The Sleeping Beauty” şi „Alice’s Adventures in Wonderland” de Christopher Wheeldon, precum şi în clasicele lui Bournonville „Napoli”, „La Sylphide”, „A Folk Tale” şi „Le Conservatoire”, în „Art of the Fugue” de Alexei Ratmansky, „The Concert” şi „Four Seasons” de Jerome Robbins. Alte momente importante includ „Blixen” de Gregory Dean, „Viscera” şi „Queen of Spades” de Liam Scarlett, „Chroma” de Wayne McGregor, „Come Fly Away” de Twyla Tharp, „VerklärteNacht” de Anna Teresa de Keermaeker şi „The Great Gatsby” de Arthur Pita.
La Gala Internaţională de Balet „Balanchine’s Legacy”, publicul va avea ocazia să vadă balerini de talie mondială, prim-balerini ai unor companii legendare precum New York City Ballet, Paris Opera, Houston Ballet şi Royal Danish Ballet, care vor veni pentru prim dată în România, reuniţi într-un omagiu adus moştenirii lui Balanchine.
Rafinamentul nordic va fi reprezentat de Caroline Baldwin şi Alban Lendorf (prim-balerin invitat), care vor dansa „Apollo pas de deux”, moment special pregătit sub îndrumarea maestrului Nikolaj Hübbe. Apollo, creat în 1928 pe muzica lui Igor Stravinski, marchează naşterea baletului modern. Cei doi vor interpreta şi Tchaikovsky Pas de Deux. O lucrare de o virtuozitate şi bucurie pură, creată de Balanchine în 1960 pe o partitură redescoperită a lui Ceaikovski. Considerat un test suprem al tehnicii şi al expresivităţii, acest pas de deux îmbină eleganţa clasică cu energia modernă, oferind publicului un moment de strălucire şi rafinament coregrafic.
Redăm interviul integral acordat de Caroline Baldwin pentru News.ro
News.ro: Ce înseamnă pentru tine să dansezi arta lui Balanchine, care a influenţat atât de mult dansul? În ce fel diferă de alte stiluri de dans?
Caroline Baldwin: Dansul Balanchine este ca un cadou incredibil. Pentru mine, muzica este inima şi centrul dansului, iar coregrafia lui este profund muzicală. Există o libertate remarcabilă care provine din paşii lui, un spaţiu în care poţi juca cu frazarea, poţi descoperi noi culori în muzică şi poţi lăsa un rol să evolueze de fiecare dată când îl reinterpretezi. Munca lui este, de asemenea, mult mai rapidă şi mai complexă decât multe alte stiluri, ceea ce m-a provocat în cel mai bun mod posibil. M-a împins să învăţ mai multe despre mine ca balerină şi m-a ajutat să cresc în moduri pe care nu le-am anticipat niciodată.
Este prima dată când dansezi la Bucureşti. Ce ştii despre baletul/ balerinele din România?
C.B.: Sunt foarte onorată şi încântată să dansez la Bucureşti. Alina Cojocaru a fost o sursă de inspiraţie importantă pentru mine de când mă ştiu. Am avut privilegiul să o văd dansând la Copenhaga când m-am alăturat companiei, ceea ce a fost pur şi simplu un vis devenit realitate. Am admirat întotdeauna felul în care vorbeşte despre balet şi devotamentul ei faţă de esenţa care face această formă de artă atât de specială.
Marina Minoiu a fost, de asemenea, o sursă de inspiraţie incredibilă în perioada în care a dansat la Royal Danish Ballet. Are un simţ extraordinar al corpului, al épaulement şi al personajului, ceea ce consider că este foarte înrădăcinat în stilul românesc. Unul dintre ultimele noastre roluri dansate împreună a fost Giselle, unde ea a dansat Myrtha. Nu voi uita niciodată puterea şi claritatea ei în acest rol şi cât de puternic a fost să dansez alături de ea.
Baletul este o artă exigentă. Cum ai descoperit baletul şi cum ai ştiut că acesta este viitorul tău?
C.B.: De când mă ştiu, am iubit muzica clasică, aşa că baletul mi s-a părut întotdeauna un univers natural care mă atrăgea. Am încercat multe stiluri de dans când eram mică, dar nu am început baletul decât la vârsta de 11 ani. Când aveam 14 ani, am văzut „Giselle” la Palais Garnier în ajunul Crăciunului, iar acea seară a schimbat totul. Îmi amintesc că eram în public şi atunci am ştiut că baletul trebuia să fie viitorul meu.
Care este rutina ta zilnică?
C.B.: Mă trezesc devreme pentru că am o fiică de doi ani, aşa că începem dimineaţa împreună înainte să o duc la grădiniţă. După aceea, de obicei fac yoga şi Pilates pentru a mă încălzi înainte de antrenamentul de dimineaţă. Repet până în jur de ora trei sau patru, în funcţie de programul nostru. În zilele în care termin mai devreme, îmi place să fac antrenament încrucişat, înotând sau făcând antrenament de forţă la sală. Uneori, continui cu masaj, acupunctură sau fizioterapie.
Apoi, merg cu bicicleta acasă şi, de obicei, mă opresc pentru o baie de iarnă, fie în canalul de lângă teatru, fie la plajă. După ce am locuit în Copenhaga timp de 17 ani, am adoptat unele dintre aceste tradiţii scandinave. Consider că apa rece este una dintre cele mai bune metode de recuperare a corpului meu după o zi lungă.
Ce te motivează să continui să dansezi?
C.B.: Simt că am atât de multe poveşti, emoţii şi experienţe trăite pe care vreau să le exprim prin mişcare. Arta are puterea de a ne emoţiona şi de a schimba ceva în interiorul nostru, iar eu sunt motivată de speranţa şi dorinţa ca dansul meu să ajute pe cineva din public să simtă ceva, fie că este vorba de recunoaştere, alinare sau o mică evadare.
Care a fost rolul cel mai provocator pentru tine? Care a fost cea mai importantă realizare a ta?
C.B.: Rolul cel mai provocator pentru mine este „Lacul lebedelor”. Este solicitant din punct de vedere fizic, tehnic şi emoţional. Arcul rolului necesită atât vulnerabilitate, cât şi rezistenţă în acelaşi timp. L-am dansat de multe ori, dar chiar şi aşa rămâne unul dintre cele mai dificile balete la care să revin.
În ceea ce priveşte cea mai importantă realizare a mea, mă gândesc la munca pe care o fac în linişte în studio cu una dintre antrenorele mele preferate, Sorella Englund. Nu sunt realizări mari, vizibile, ci mici momente intime de descoperire. Împreună găsim modalităţi de a împleti propriile mele experienţe şi poveşti în rolurile pe care le dansez, iar acest proces a transformat ceea ce înseamnă dansul pentru mine.
Ne poţi dezvălui care este pasul tău preferat?
C.B.: Pasul meu preferat este plié. Este un pas fundamental, dar care oferă posibilităţi nelimitate. Plié modelează relaţia noastră cu muzica, ne ghidează modul în care ne întindem şi prelungim timpul, modul în care ne pregătim pentru ceva rapid sau ne topim în ceva lent. Este atât de simplu, dar este fundamentul pentru toate, şi mi se pare un instrument atât de interesant.
Care sunt priorităţile unui dansator în ceea ce priveşte arta sa?
C.B.: Pentru mine, prioritatea este întotdeauna să fac publicul să simtă ceva. Indiferent dacă sentimentul este familiar sau neaşteptat, dacă aduce confort sau stârneşte imaginaţia. Vreau ca opera să rezoneze profund, astfel încât să pleci de acolo ca o persoană diferită. Aceasta este responsabilitatea noastră ca artişti, să menţinem arta vie într-un mod sincer şi autentic.
În lumea de astăzi, tehnica poate deveni cu uşurinţă punctul central, mai ales sub influenţa reţelelor de socializare. Totuşi, baletul înseamnă şi povestire, chiar şi atunci când baletul nu are o naraţiune literală. În multe dintre lucrările lui Balanchine, există interpretări pe care le poţi explora chiar şi în baletele sale fără poveste. Mişcarea poate spune poveşti chiar şi fără cuvinte.
Ce sfat le-ai da copiilor care vor să facă balet? Poate dansa oricine?
C.B.: Cred cu adevărat că dansul este pentru toată lumea. Dacă iubeşti muzica, dacă iubeşti să te mişti, să-ţi imaginezi sau să simţi, atunci dansul este deja în tine. Este cea mai pură şi mai sinceră formă de exprimare. Aşadar, sfatul meu pentru tinerii dansatori este să urmeze ceea ce le dictează inima. Să creadă în magia pe care o au deja, pentru că aceasta le aparţine numai lor şi nimeni nu le-o poate lua. Are nevoie doar de spaţiu şi de permisiunea de a creşte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
